Întâlnirea din 28 septembrie 2025 din Aula Magna a ASE prilejuită de împlinirea a 45 de ani de la terminarea Facultății de Cibernetică și cele câteva zile petrecute la cheileGrădiștei Fundata, au fost un prilej excelent de a reîntâni foști studenți, care acum au cariere dintre cele mai strălucitoare și aș dori să descifrăm care au fost premisele succesului profesional al absolvenților din această promoție și de aceea mi-am propus să realizez o serie de interviuri cu unii dintre aceștia. Acum voi realiza un interviu cu fosta studentă Doina Maria GALEA, căsătorită SIMION. Răspunsurile pe care ea mi le va da, au în față acronimul DMG. Întrebările mele au în față acronimul II, de la Ion IVAN.
II: Eu am o teorie: evoluția în timp a unei persoane merge lin, continuu, în niciun caz sub forma dinților de fierăstrău, cu salturi spectaculoase și cu prăbușiri brutale și de aceea este important să vedem cum a fost începutul ca elevă în școala generală, apoi ca elevă de liceu.
DMG: Da, aşa este. Pe termen suficient de mare, linia de trend devine netedă, lină. Numai că unele componente de viaţă se încăpăţânează, totuşi, să evolueze sub forma dinţilor de fierăstrău. Făcând referire la componenta profesională, da, asta îngăduie o mai uşoară modelare. Vreau să precizez, la începutul dialogului, domnule profesor, că parcursul meu profesional nu a fost nici spectaculos, nici strălucitor şi nici impresionant. A fost unul atăt de normal şi de bine croit încât mă uimeşte adesea şi pe mine. În definitiv şi la urma urmei "desăvârşire necurmată-i pretutindeni"
II: Ce discipline ți-au plăcut în școală și în liceu?
DMG: Mie, în general mi-a placut şcoala. Nu mă refer neaparat la instituţia şcoală cât la învăţare (studiu). Să fie aici determinarea mea astrologică? ... Scorpion cu ascendent în Gemeni?... Nu ştiu. Îmi amintesc că, în clasele mici, mă obosea lectura particulară. Dar obligativitatea pe care o impunea şcoala acelor vremuri, în această privinţă, mi-a făcut bine mai târziu. Am descoperit adevărata bucurie de a lectura, de a lua notiţe, de a contura contextul şi a desprinde semnificaţia, de a conspecta, de a căuta conotaţii ... Acum, dacă vă spun că mi-a plăcut matematica poate părea că bravez. In general, în şcoala generală, îmi placeau ştiinţele exacte (chimia, fizica, matematica, apoi, în liceu, programarea şi statistica). De ce? Pentru că le învăţam uşor şi repede şi aveam timp de alte activităţi (de joacă, săniuş, bicicletă ...) adică îmi dădeau voie să fiu detaşată, să nu le simt ca pe o povară.
II: Ai avut profesori care te-au influențat; ți-au fost modele?
DMG: Ooo, da! Îmi amintesc cu mult drag de profesorul de matematica din şcoala generală (Otto Ştamp), cred ca eram in clasa a V-a sau a VI-a. Exerciţiile de algebră, corespunzătoare teoriei predate, le rezolva la tablă de-a dreptul teatral .
"Ia ui ce fain!!! ... scoatem factor comun, simplificăm cu numitorul, aici avem diferenţă de pătrate, ... (se întorcea spre clasă) aşa-i că-i fain? ... deschidem parantezele , reducem asta cu asta ... ui ce simplu avem rezultatul!!!"
Imaginaţi-vă uimirea, uşor tâmpă, a noastră, a copiilor de 12-13 ani. Ne uitam unii la alţii şi nu înţelegeam unde e frumuseţea. De fapt profesorul ne iniţia în a vedea frumuseţea în ideile abstracte. Încetul cu încetul, pe uimirea noastră se altoia curiozitatea şi pe curioziate creştea bucuria înţelegerii şi a asimilării.
S-a mai adăugat un fapt. Profesorul Otto Ştamp ne îndemna să rezolvăm probleme din culegerea lui Grigore Gheba, desigur (faimoasă în acele timpuri), dar şi din Gazeta Matematică, pe atunci un spaţiu de exprimare a celor interesaţi de matematică. Şi ne cerea să fim curajoşi şi să trimitem rezolvări la redacţie. Ne ajuta, bineînţeles, verificându-ni-le. " Mai stai ... mai rezolvă ... dă-le drumul ... ai răbdare ... trimite-le ..." ... ne spunea. Gândiţi-vă ce a însemnat pentru eleva Doina Galea (şi nu numai pentru ea) să-şi vadă numele scris în Gazeta Matematică (am şi acum prima gazetă în care mi-a fost scris numele la rubrica rezolvatorilor de probleme). Revistele aveau câte 15-16 pagini cu rezolvatori, aşa că eram un fir de nisip pe aria aceea, dar era şi acesta un mod de a încuraja tinerii spre matematică. N-am performat în matematica dar prin încurajarea profesorului am câştigat încrederea,
temeritatea, voinţa, râvna de muncă, ambiţia, bucuria de a rezolva exerciţii şi probleme ... şi, zic eu acum, toate acestea au început să-mi croiască drumul.
Îmi amintesc, la fel, cu multă bucurie, de materia Programare din liceu, predată de domnul profesor Dorin Blezu. Ne preda Programare - Cobol. Schemele logice mă fascinau, îmi plăcea succesiunea instrucţiunilor ... La un moment dat, vorbindu-ne despre memoria calculatoarelor, profesorul spune "în curând Biblioteca Astra, toată, (biblioteca a fost a Asociaţiuni ASTRA din 1861 iar din 1977 a fost Bibliotecă Judeţeană Sibiu) va putea fi memorată într-un cub, nu mai mare decât o cutie de chibrituri, vă imaginaţi voi?" Nu ştiu cât de tare ne-a impresionat atunci afirmaţia dânsului dar ştiu că materia predată m-a captivat puternic şi, ulterior, mi-am amintit de foarte multe ori de afirmaţia făcută. Da! Profesorul Otto Ştamp , Profesorul Dorin Blezu. , Profesorul Pilof Constantin dar şi alţii.
II: Cum ai terminat școala generală?
DMG: Cu entuziasm, cu bucurii, cu regrete, cu curiozitate, cu incertitudini, cu emoţii şi temeri pentru forma nouă de învăţare în care voi intra ... ca orice copil la 14-15 ani.
Dacă vă referiţi la nivelul de pregătire exprimat în sistemul de evaluare de atunci, vă pot arăta diplomele şi carnetele de note (le am pe toate, în cufărul cu amintiri, din clasa a I-a până în clasa a XII-a). Nesfârşitele şiruri de note de 10 şi de 9, din şcoala generală, media 9,5 la BAC şi media 8,9 pe anii de liceu, nu mai spun nimic acum, au tăcut demult, le las în liniştea lor.
II: Cum ai ales liceul de urmat? Cum a fost admiterea la liceu?
DMG: Nu l-am ales eu. Trebuie să spun mai întâi că după ce mama mea a murit (aveam patru ani) am primit tutori legali pe bunicii din partea mamei. (în paranteză simt nevoia să spun că tot ceea ce am împlinit -mult sau puţin- se datorezază efortului lor şi dragostei lor). Deci ei, bunicii mi l-au ales, doi oameni care împleteau armonios simplitatea cu înţelepciunea. Au ales Liceul Economic. De fapt, în vremea aceea părinţii alegeau liceul de urmat pentru copiii lor. Bunicii mei gândeau atunci: "fata să înveţe o meserie şi să ne fie aproape". Da, contextul general acesta era, profesiile de inginer şi de economist (contabil) erau frecvent căutate. Si sistemul de învăţământ era aliniat la această stare de lucruri. Admiterea la liceu a fost cu emoţii dar nu istovitoare. Cred că, aşa cum se întâmplă şi azi, cei din jur (familia) aveau mai multe emoţii. Am dat două examene scrise , la Limba şi Literatura Română şi la Matematică. Nu mai ştiu pe ce loc am intrat. În prima jumătate, cred, pentru că intrasem la clasă de contabilitate.
II: Pe vremea ta se susținea examen pentru trapta a II-a. Ce a însemnat acest examen?
DMG: Nu!!! ... Eu am parcurs studiile liceale in perioada 1972-1976 Examenul de treaptă a fost legiferat în 1977 pentru considerentele binecunoscute. Am înţeles ca s-a pus din nou în discuţie în prezent. Dar pot să vă spun că, pentru scurt timp, în anii 1988-1992, am fost profesor la Liceul Economic în care am studiat şi clasa la care am fost dirigintă a trecut prin examenul de treaptă. Acesta consta în examen scris la Limba şi Literatura Română, examen scris la Matematică şi examen scris la Geografie sau o altă materie (de specialitate sau nu). Mi-a amintit odată, cu umor, una dintre elevele mele, de atunci, că a ales Sportul ca a treia materie, pentru o notă mai bună, dar s-a fentat amarnic. Cred că ideea era atunci să se realizeze o dirijare a elevilor către meserii sau către studii superioare începând cu clasa a X-a.
II: Cum au trecut cei 4 ani de liceu?
DMG: În chip îmbelşugat şi liniştit
* În cursul săptămânii, dimineaţa 5-6 ore la liceu, după amiaza pregărirea lecţiilor şi
viaţă de familie. Activităţile şcolare erau constante : ore, teme de casă, extemporale
(să explic pentru tinerii de azi, adică verificări scrise şi de cele mai multe ori
neanunţate). La final de trimestre aveam teze (o altfel de verificare, în scris, a
elevilor, dar mai amplă, din toată materia parcursă în trimestrul respectiv, şi
anunţată din timp).
Extraşcolar, o mulţime de activităţi:
* Sâmbăta-duminica vizite între prieteni cu diferite ocazii (cu poveşti, bancuri, jocuri
de societate, râsete şi veselie) câte o plimbare cu un prieten sau o prietenă, câte un
film serial la televizor (Planeta giganţilor, Tarzan, ...) sau pur şi simplu stat acasă. Pe
atunci nu se ştia de ociofobie (termenul nu este încă în dicţionarul nostru)
* Din când în când
- vizionarea unei piese de teatru propusă de vreun profesor (şi însoţiţi de acesta,
sau nu)
- vizionarea de filme la cinematograful public
- participam la evenimente culturale din oraş (concerte - Cenaclul Flacăra,
comemorarea unor personalităţi - Eminescu, Bariţiu ... ş.a.)
- mergeam la serile culturale ale liceelor din oraş sau la discotecă (eu mai rar)
- am obţinut tabere pentru vacanţa de vară (Izvorul Muntelui, Năvodari ..)
- participam la excursii organizate, făceam drumeţii către Păltiniş, împreună cu
familia sau cu colegii.
......."ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani"
II: A venit și examenul de bacalaureat. În ce a constat pentru tine acest examen?
DMG: Îmi amintesc, că am susţinut examen scris şi oral la Limba şi literatura română. La scris am avut un subiect din O. Goga (patiotismul sau satul românesc în poezia lui O Goga, nu mai ştiu exact). Subiectul de la oral nu mi-l amintesc.
La Matematică am avut numai examen scris dar nu-mi amintesc nimic despre subiecte. Am susţinut şi examen oral la Economie politică care era la alegere cu Fizica (ştiu precis că o colega a dat la Fizică) şi cred că era la alegere şi cu Geografia.
Aici, La Economie politică, erau câte două subiecte pe bilet. Unul cu teorie (îmi venise ceva despre dezvoltarea planificată a economiei naţionale) şi unul cu prevederile Congresului al XI-lea cu privire la teoria din primul subiect.
Mai era şi o probă practică "un atestat" la Contabilitate, sau la Comerţ sau la Alimentaţie publică după cum era profilul clasei. Eu fiind la clasa de contabilitate am susţinut atestatul la materia Contabilitate. Am pregătit o lucrare cuprinzând fluxul documentelor şi înregistrările contabile pentru o secţie a unei intreprinderi. Ştiu (din diploma de bacalaureat) că am primit note bune, un pic mai mari decât cele din timpul anilor de studiu. Media anilor de studiu era 8,9 iar media la BAC a fost 9,5. 9.
II: Pe vremea aceea, a da examen la o facultate nu era o glumă ca în ziua de azi.
Examenul de admitere trebuia foarte bine pregătit. Tu cum ai ales facultatea? Cum te-ai pregătiti pentru admitere?
DMG: Cum am ales facultatea? Am cumpărat de la chioşcul de ziare o broşură pentru admiterea la facultate. Îmi amintesc că în acestă broşură, cu copertile maronii, găseai toate facultăţile din România cu numărul de locuri scoase la concurs şi materiile la care se dădea examen. Trebuie să o caut. Cred că o mai am.
În primul rând am ales Bucureştiul pentru că aveam pe fratele mamei la Bucureşti şi în felul acesta bunicii mei erau liniştiţi că fata lor are sprijin la nevoie.
Am gasit acolo, în broşură, la ASE, Facultatea de Cibernetică şi Ştatistică Economică aşa se chema atunci. Erau anunţate parcă 350 de locuri (sau mai multe? nu mai ştiu exact). A fost "dragoste la prima vedere" am ales şi nu mi-am mai schimbat alegerea nici o clipă. Mă şi veleam în faţa unui calculator rulând programe, urmărind rezultate, modificând programe,.... eram încă fascinată de materia Programare , predată cu pasiune de profesorul D.B. despre care v-am vorbit mai înainte . Pentru examenul de admitere la facultate era şi atunci practica meditaţiilor. Am primit meditaţii numai la matematică. La Economia politică am avut în liceu pe domnul profesor Pilof Constantin, coautor de manuale, director, un om dedicat care în fiecare an pregătea pentru olimpiade câte 5-6 elevi. Am fost şi eu, în 1975, în grupul care a participat la Olimpiada Naţională de Economie politică. S-a ţinut la Sinaia. Toţi din grup am obţinut locuri onorabile. Acest domn profesor organiza, pentru elevii din clasa a XII-a , săptămânal , ore de pregatire pentru admitere la facultate. Aşa că nu a fost nevoie de meditaţii. 10.
II: La Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, admiterea era diferită de restul admiterii din ASE. Detaliază, te rog.
DMG: Nu-mi amintesc ca examenul de admitere la Facultatea de Cibernetică şi Statistică Economică să fi fost diferit de cel susţinut la alte facultăţi de la ASE, din punct de vedere al materiilor din care se susţinea examenul. Materiile erau Matematica şi o alta la alegere între Geografie, Econimie, Fizică, cred că şi Statistică.
Dar, da, la Cibernetică şi Statistică Economică se susţineau două probe la Matematică. Una din Algebră cu Geometrie (sau Trigonometrie(?), nu mai ştiu) şi o probă din Analiză matematică. În memoria afectivă am o amintire, nu prea limpede, cum că la Analiza matematică subiectul nu mi-a fost prea pe plac . Ştiu că n-am ieşit prea încântată de la examen.
II: Ce ai simțit când te-ai văzut pe lista admișilor la facultate, având statutul de viitoare studentă de la 1 octombrie?
DMG: Ha! ha! ha!
Am picat a cincea sub linie. Mi-am explicat mai târziu că făcusem o confizie de termeni la examenul de Economie politică, ceva de genul "producţie" cu "productivitate" sau "productivitate" cu"rentabilitate", nu mai ştiu şi am marşat pe termenul greşit. Probabil nici la matematică nu dădusem un rezultat prea bun. Nu-mi amintesc de media obţinută şi nici media de intrare din acea admitere. Din discuţii cu colege, cred ca a fost în jur de şase (plus, minus) Nu mai contează. Dar pronia divină a lucrat!
În toamnă, ţin minte şi acum ziua de 4 septembrie 1976, am fost înştiinţată că s-au făcut suplimentări de locuri. Nu ştiu câte locuri s-au suplimentat dar ştiu că eram admisă. Imaginaţi-vă ce bucurie a fost pentru mine! Trebuie să mai adaug aici, spre salvarea onoarei, că încă din prima sesiune de examene, m-am aşezat pe un nivel bun al rezultatelor la examene şi am continuat aşa. Mi-aţi văzut carnetul de student, la intâlnirea de 45 de ani, puteţi confirma că spun adevărul. Mai pot spune că, atunci, în 1976, la examenul de admitere am fost 5,6 candidaţi pe un loc (5,6 în amintirea mea, alţi colegi spun de 6-7candidaţi pe loc, n-aş vrea să gresesc) şi se vorbea atunci că era o concurenţă aproape de cea de la Facultatea de Medicină. Da, era concurenţă, erau examene de admitere la facultate foarte serioase care făceau selecţia riguroasă.
O colega de facultate , concitadină, mi-a spus într-o discuţie anterioară că îşi aminteşte că, ea cu o medie de intrare aproape de 8,50 (nu-şi amintea exact) era pe locul 37 pe lista de admişi. Deci notele mari au fost puţine, a fost exigenţă în formularea subiectelor pentru examenul de admitere.
II: Cum a trecut pentru tine vara de dinaintea primului an de studenție?
DMG: Păi, dacă am fost a cincea sub linie, cum să fie? Cu mâhnire, nedumerire, cu derută, cu planuri de acţiune în diferite variante ... S-a făcut un mic "consiliu de familie" , bunicii şi fraţii mamei. Eu optam pentru a da examen în toamnă pe locuri rămase libere la Bucureşti sau la Cluj, ca să nu pierd ritmul învăţării şi apoi să susţin din nou examen la Cibernetică. Familia spunea că e mai bine să stau un an, să mă pregătesc şi să dau din nou examen de admitere în vara lui 1977. Şi apoi a venit 4 Septembrie 1976 (o zi spre final de săptămână, îmi amintesc), ziua hotărâtă
de soartă, despre care v-am spus mai înainte.
II: Pe vremea studenției tale, fiecare an universitar începea cu practica în agricultură. Cum au fost practicile tale în agricultură? Te-au ajutat cumva?
DMG: Eu îmi amintesc numai de o singură participare la practică agricolă, la un depozit de cartofi, aveam de sortat cartofii. Era la Bragadiru sau Ciorogârla ... nu mai ştiu. Cred ca eram pe grupe repartizaţi la munci agricole, în locuri diferite.
Dacă m-a ajutat sau nu? ... nu mă va fi ajutat să învăţ mai usor cercetări operaţionale sau spaţiile topologice dar un rost o fi avut şi asta. Am spus şi repet: nu era treaba mea să judec dacă practica aceasta îmi foloseste sau nu. Am intrat într-un sistem, am respectat decizia şi regula sistemului. Pe atunci era altă competenţă şi responsabilitate şi a celor care decideau în sistemul de învăţământ şi a celor care studiau. A nu se confunda cu docilitatea!
II: Pe întâi octombrie avea loc deschiderea anului universitar. Ai participat la prima
deschidere de an universitar din viața ta de studentă?
DMG: Nu-mi amintesc să fi participat la o deschidere festivă, cum se face acum, în piaţa unui oraş sau în săli de spectacol. O fi fost şi atunci în Aula ASE o festivitate de deschidere cu oficialităţi, profesori şi reprezentanţi ai studenţilor dar eu nu am fost pe acolo.
II: Și a venit primul curs și primul seminar. Le poți descrie?
DMG: Nu ştiu dacă era chiar primul curs din facultate dar îmi amintesc de primul curs de Matematici superioare (sau, poate, Limbaje de programare?) în Amfiteatrul II din clădirea veche , m-a impresionat sala, m-a impresionat numărul studenţilor prezenţi şi tablele acelea glisante, două câte două, care se umpleu rapid cu teorie, cu formule şi cu scheme. Ce powerpoint?!?! ..... ce videoproiector?!?! ... creta, buretele şi tabla ... şi o perfectă împletire a explicaţiilor profesorului cu notarea pe tablă şi cu notiţele noastre. Nu ştiu dacă un tânăr de azi ar înţelege ce spun eu aici.
Şi apoi, îmi amintesc, mulţimea de tineri care se revărsa spre liftul acela cu grilaje metalice sau spre scări căutând, uşor dezorientaţi, clădirea şi sala pentru următorul curs sau seminar ... cu o gălăgie frumoasă, cu un zumzet ca de stup.
II: Ca studentă aparțineai unei grupe. Cum erau colegii tăi?
DMG: Colegii mei? ... cuminţi, liniştiţi, de bun simţ, preocupaţi pentru carte, prietenoşi. Aveam şi colegi din Bucureşti şi din provincie dar n-au fost diferenţe de comportament aşa cum auzisem că s-au sesizat în alte grupe. A fost o grupă aşezată, liniştită şi asta cred că s-a datorat si bunei educaţii din bagajul fiecăruia dar cred că şi şefului nostru de grupă, Ion Smeureanu, un coleg empatic, prietenos, inteligent şi înţelept, mai târziu, un nume mare, rezonant, un om de mare caracter.
II: Ca studentă ai avut un program. Care era acesta? Mergeai la bibliotecă? Cum
pregăteai seminariile?
DMG: Orarul de la facultate şi mesele de la cantină ne dădeau ritmul, ne formau programul. Micul dejun la cantină (Golescu, Cihoschi sau Moxa), cursuri şi seminarii, masa de prânz, apoi diverse alte activităţi până la masa de seară şi apoi activităţi "de voie".. Cum pregăteam seminariile? Pentru câteva materii de studiu mai puţin tehnice , (Economie, Filozofie sau Doctrine sau altele de felul acesta) citeam şi conspectam la bibliotecă, din cărţi sau publicaţii de specialitate, recomandate ca bibliografie.
La disciplinele mai tehnice Statistici, Contabilitate ... îmi era suficient să citesc cursurile. Nu mai ştiu care erau pretenţiile de seminar dar îmi era uşor pentru că absolvisem un liceu economic. Matematicile erau mai grele. Îmi amintesc că ne mai ajutam între noi , făceam un fel de troc, cei care terminaserăm un liceu economic cu cei care veneau de la secţii de matematică. Aceştia ne ajutau la Matematici superioare. Pentru Programe aplicative eram prezenţi la CC de la parter din cladirea Ciberneticii. Dar baza în pregătirea seminariilor erau notiţele de curs şi bibliografia prescrisă. Citeam, subliniam , rezumam, aşezam conţinutul teoretic în scheme prorii pentru a uşura memorarea, ... pregătirea era diferită de la materie la materie.
II: În vremea studenției tale, frecvența era obligatorie. Era o povară acest lucru? Cum era problema cu condica de prezență?
DMG: La începutul fiecărui curs sau seminar, şefii de grupă puneau condicile, completate cu prezenţa, pe catedră. Unii profesori făceau prezenţă prin sondaj. Nu ieşea bine dacă cel strigat figura prezent în condică dar nu era prezent în sală. Se mai făceau şi mici înţelegeri între colegi, să se ridice altcineva în locul celui strigat şi absent. Nu ieşea întotdeauna bine nici aşa.
Şi apoi, prezenţa la curs era una din principalele noastre surse de informare. Nu aveam posibilitatea, ca acum, să căutăm pe net sau să întrebăm Chat-ul sau să găsim o sumedenie de cărţi pentru învăţare. Aşa că era în interesul nostru să fim prezenţi, pentru explicaţii şi notiţe. A fi prezent la curs însemna că, prin explicaţiile profesorului, informaţia îşi rezerva un loc în mintea ta pe care îl ocupa deplin în sesiunea de examene. Dacă totuşi lipseam, foarte rar, rugam o colegă sau un coleg să ia notiţele la indigo, la dublu.
Nu xerox, nu laptop şi stik ... nu înregistrarea conţinutului cu reportofon sau cu telefonul mobil ... notiţe, luate cu atenţie şi atât. Pentru că aveam un scris uşor lizibil, şi ordonat, îmi amintesc că eram deseori solicitată să iau cursuri la indigo sau împrumutam notiţele mele. Da, pentru tinerii de acum e de domeniul SFului
II: Viața de studentă înseamnă munică, muncă și i-ar muncă, dar și distracție. Ce a
însemnat munca pentru tine?
DMG: Să citesc şi să recitesc cursurile (notiţele mele sau broşurile, fasciculele tipărite) să subliniez, să structurez conţinutul şi să notez pe margine, să-mi fac scheme ... adică să-l pun în forma prin care se aşeza bine şi uşor, sau aproape uşor, în înţelegerea şi în memoria mea. Pregătindu-ne pentru seminarii ... ne pregăteam de fapt examen (mai mult sau mai puţin). Nu aşteptam să înceapă sesiunea ca să abordez notiţele de curs. Cănd începeam sesiunea aveam deja, la cursurile principale, o minimă preparare făcută.
II: Ce a însemnat distracția pentru studenta Doina Maria GALEA?
DMG: Distracţia la ora aceea era, de fapt, tot ceea ce umplea frumos timpul liber.
* Făceam multe drumeţii de o zi sau două în Bucegi (Scropoasa, Babele, Sinaia, Cuibul cu dor (sau Cuibul dorului, nu mai ştiu) Ne dădeam întâlnire în Gara de nord 10 colegi sau mai mulţi, luam bilete sau ne mai ajuta şi "naşul", coboram la Predeal sau Sinaia şi de acolo per pedes pănă la cabană. Aveam montagneuri buni în grup, cunoscători şi exersaţi. Printre cei care ne mobilizau rapid erau colegii Smeureanu şi Roxin. Eu îi ştiu pe ei, din seria mea, Seria B. Vor mai fi fost şi alţii despre care nu-mi amintesc. Pe drum, pe tren, cântam cântece studenţeşti şi de petrecere, la cabană cântam de asemenea si jucam fel şi fel de jocuri, povesteam, spuneam bancuri, făceam trasee scurte ...Lunea abia îl aşteptam pe colegul Ioan Roxin să ne aducă fotografiile. Era bun fotograf, bun coleg şi bun a rămas în toate, ... nume mare şi cu rezonanţă. Pe atunci era în comitetul de redacţie la "Ştevia" şi "Tribuna studentului economist", publicaţii studenţeşti în ASE. Le am în cufărul meu cu amintiri.
* Am frecventat, tot în grup, Discoteca 303 (a IEFS ului sau a Politehnicii ? nu mai ştiu), şi discoteca de la Casa de Cultură "Grigore Preoteasa". Circulă pe net, acum, câteva imagini din acele discoteci şi din acele vremuri. Mi-e drag să le privesc. Ţinute decente, ambient nepretenţios, antren plăcut, muzica anilor 80 ( John Lennon, Demis Roussos,, Boney M , ABBA ...)
* Aveam o colegă de grupă şi prietenă, din Bucureşti, Zuki (Zoica Ruxandra Stan) care ne strângea la ea acasă cu diferite ocazii şi organiza cu atenţie şi preocupare întâlnirile. La o întâlnire a pregătit un joc de societate cu bileţele, la o altă întâlnire invitase pe actorul Gabi Oseciuc, ... Zuki nu oferea numai simple petreceri, mai adăuga un "ceva" care dădea culoare şi plus de bucurie întâlnirii.
* Făceam plimbări lungi prin Cişmigiu sau Herăstrău în zile de toamnă târzie sau când se îngâna primăvara cu vara ... sau în alte momente în care locurile acestea ofereau încântare.
* În grup de prieteni mergeam la ştrandul studenţesc Tei sau la cel din Drumul Taberei (cu maşina 139 sau 339)
* Colegii studenţi stăini (erau mulţi în Bucureşti pe atunci) au organizat la ASE în
Amfiteatrul II "Seara studenţilor latino americani". Minunate seari culturale şi de interacţiune. Am şi acum pliantele din materialele distribuite participanţilor. La fel, dar mai restrâns, au organizat studenţii din Bangladeş.
* Am avut două sau trei tabere de vară la Costineşti. Minunate vacanţe ... Obeliscul ... jocuri sportive şi distractive (macaua) pe plajă ... discotecă pe ringul din staţiune ...
* O perioadă bună de timp, un an sau un an şi jumătate, ne formasem un obicei: ne grupam 3-4 colege de cămin, consultam programele sălilor de teatu şi ne trasam sarcini : una lua bilete, pentru toate patru, la Nottara la o piesă sau două, altă colegă lua la Teatrul Bulandra sau Teatru Mic, sau Cinemateca. Şi astfel ne asiguram vizionări pentru 2-3 săptămâni. Mi-a plăcut tare mult perioada aceea. Ce păcat că nu am accesat atunci si Opera. Îmi amintesc că am plecat odată, direct de la un seminar, alergând, să vedem "Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenusă" la Nottara, cu Dana Dogaru, Repan şi Sileanu în regia lui Dan Micu, sibian.
* Relaxante şi plăcute au fost şi participările sporadice, şi prea puţine, e adevărat, la Cenaclul Literar Al Macedonski al ASEului (sau al Ciberneticii? ... nu mai ştiu). Cred că aşa se numea, sper să nu greşesc. Nu aveam eu participare activă aici, eram doar spectator. Eram în anturajul colegilor Emil (Ene) Dinga şi George Horinceanu iar şefa cenaclului era Cleopatra Lorinţiu. Iată alte nume mari din CIB`80 care au căpătat greutate şi sonoritate în timp, prin activitate profesională de excepţie şi cărţi scrise. Îi însoţeam pe cei doi colegi, din când în când şi îmi plăcea tare mult atmosfera de prietenie şi antrenul ideatic şi spiri. Participanţii primeau fiţuici cu versuri sau text (le am în cufărul cu amintiri) de la cel care prezenta în seara respectivă un conţinut. Pe marginea prezentării se făceau discuţii frumoase.
II: Studenția a însemnat sesiunile de examene. Cum te pregăteai pentru axamene?
DMG: Cel mai mult ne pregăteam în săli de lectură şi bibliotecă.
Frecventam sala de lectură din clădirea veche a ASEului (era tixită în sesiuni), sala de la ultimul etaj din clădirea Ciberneticii, BCU , sala de lectură a căminului C1 Agronomie unde locuiam sau în camera de cămin când era mai liberă, adică nu eram toate patru colegele în cameră. Foloseam notiţele de curs şi de seminar, cărţi şi publicaţii recomandate. Citeam, subliniam, notam, ... recapitulam. Acesta era modul meu şi al multora, cred, de învăţare, înainte de seminar, înainte de examen.
Era foarte frumoasă şi benefică comuniunea care se crea în sesiune în toate aceste locaţii. În pauzele de studiu ne întâlneam, comentam, ne întrebam, ne lămuream anumite lucruri neînţelese, găseam soluţii la anumite exerciţii sau probleme care nu se lăsau rezolvate individual ... "mirosea a creier ars" ... Chiar şi la masă la cantină (Golescu sau Cihoschi) prelungeam uneori discuţiile despr examen.
Nu m-aţi întrebat nimic de viaţa de cămin! Mi-nu-na-tă !!! Lăsând la o parte faptul că eram câte patru în cameră, că chiuvetele, duşirile şi alte puncte sanitare erau într-o singură încăpere la capătul coridorului (şi trebuiau gospodărite, întreţinute, de noi studentele), convieţuirea şi comuniunea, împreuna bucurie dar şi împreuna suferinţă ne-au sporit în cunoaşterea vieţii. Minunată experienţă, bogată în de toate şi cu puternică influenţă asupra vieţilor noastre, asupra caracterului nostru uman şi profesional. Un constant exerciţiu de convieţuire, de răbdare de toleranţă, de dăruire ...Aşa văd eu lucrurile acum. Când se întorcea o colegă de cameră de la o întâlnire, de la un examen, de la un spectacol sau altă activitate, abia aşteptam să vină să ne povestească cum a fost, să ne dea detalii. Ne împrumutam una alteia accesoriile vestimentare cu diferite ocazii, ne făceam surprize fel de fel, una alteia, când primeam bunătăţi de acasă, împărţeam ... Doamne ce frumos era!
II: Ce însemna media de bursă? Cum lupta studentul pe vremea ta să aibă bursă? Ce
însemna bursa pentru un student?
DMG: Nu ştiu să spun despre media de bursă. Probabil, ca si acum, era un fond alocat pentru burse, fondul acesta se dimensiona pe tipuri de bursă şi apoi, în ordinea mediilor obţinute în perioada anterioară, se stabilea media limită. Aşa presupun că se proceda. Ştiu că am avut aproape constant bursă integrală2 (şi parcă într-un an - sau un semestru? - am avut integrală1) Se mai acorda şi bursă specială, numită atunci "republicană" ... una mai consistentă şi mai onorantă dar eu nu am avut aşa ceva. Şi mai ştiu că bursa integrală însemna "casă, masă şi bani de buzunar" Adică era plătit căminul, cantina şi primeai în mână 100 de lei dacă aveai integrala 1 sau 50 de lei dacă aveai integrala2. Pentru mine a fost foarte bine din punctul acesta de vedere.
II: Ai ce povesti despre examenele pe care le-ai susținut?
DMG: Ştiu că majoritatea examenelor, inclusiv cel de stat (final) au fost cu emoţii mari pentru că eram o fire emotivă. Şi mai ştiu că n-am picat nici un examen.
Şi mai ştiu că media obţinută după fiecare sesiune era între 8,50 şi 9 şi doream foarte mult să păstrez sau să ridic nivelul, de dragul competiţiei dar şi pentru a-mi păstra bursa. Dar în prima sesiune din anul trei , nu ştiu ce s-a întâmplat, cred că voi fi fost îndrăgostită, pentru că am avut câteva note de 7 (dar media şi-a păstrat nivelul)
Pot să fac relatări "cuminţi" despre examenele susţinute. Bunăoară, îmi amintesc de primul examen greu, susţinut cu domnul profesor Cenuşe, în anul I (Matematici superioare). A fost unul foarte greu şi pentru dificultatea conţinutuli ideatic dar şi pentru exigenţa profesorului. Am luat nota 9 (şi în prima sesiune şi în cea de-a doua) şi asta a fost "pornire cu dreptul". La ultima întâlnire mi-aţi văzut carnetul de student, spun adevărul. Îmi amintesc de asemenea de examenul de Calculatoare cu domnul profesor Pilat. Aici examenul a fost foarte greu nu atăt pentru conţinut cât pentru volumul mare de informaţie (aşa îmi amintesc eu). În preziua fiecărui examen obişnuiam să rezum, să fac o hartă a materiei, ori aici, la Calculatoare aveam senzaţia că nu pot cuprinde întregul. Aici am primit doar nota 8.
II: Ce discipline te-au atras în mod deosebit în studenție?
DMG: Cercetările operaţionale şi Statisticile (toate)
II: Care sunt profesorii care te-au impresionat? Detaliază, te rog.
DMG: Domnul profesor Cenuşe Gheorghe, blând şi aspru deopotrivă, aprig şi înţelept, Domnul profesor Pilat Florin, distins în ţinută şi atitudine, Domnul profesor Altar Moise, auster şi rafinat în comportament şi vorbă, Domnul profesor Bulgaru Mircea, cald, luminos şi pitoresc în contextul specializării noastre, Domnul profesor Dolgu Gheorghe, "mare în stat" şi mare în cunoaştere, Domnul profesor Wagner Paul, ager, atent şi cumpătat în pedagogie, Domnul profesor Roşca Ioan, prieten sever pentru toţi, Domnul profesor Boldur Gheorghe, condescendent, cumpătat în exigenţă, atent la calitate. Dacă mai scotocesc puţin prin memorie, pot continua. Aşa au fost în percepţia mea atunci, aşa sunt în amintirea mea acum
II: Ai trăit acel moment dramatic al schimbării facultății, în Facultatea de planificare și Cibernetică Economică? Ce a însemnat pentru tine această schimbare?
DMG: "Seismul" acesta nu l-am prea simţit, ca alţi colegi. Am rămas în aceeaşi grupă şi în aceeaşi serie iar multele materii de planificare care ne-au fost introduse în programă le-am primit şi le-am abordat ca atare.
II: Au apărut tot felul de discipline de planificare? Cum te-ai acomodat noii situații?
DMG: Aş zice ... din mers.
II: În anii studenției ai făcut practică în producție. Cum au fost stagiile tale de practică în producție?
DMG: Îmi amintesc că la îneputul anului trei am făcut practica în producţie la Combinatul din Râmnicu Vâlcea. Încerc să-mi amintesc ce făceam efectiv dar acum nu reuşesc. În carnetul de student văd notate trei note la "Colocviu - practică" (26 oct 1977, 9 oct 1978 şi 1 martie 1979). Nu-mi amintesc prea multe. Trebuie să apelez la varianta "întreabă un prieten".
II: Pe vremea studenției tale, studentele făceau pregătire militară. Detaliază, te rog, mai ales că în ziua de azi cine știe să țină o pușcă în mână are un mare avantaj.
DMG: Daaa, mie mi-a plăcut! Mi-a plăcut străşnicia militară, mi-a plăcut poligonul, mi-a plăcut să trag cu arma. Ţinteam bine, aşa mi-a spus sublocotenenta. Nu mai ştiu ce puşti foloseam. Mai târziu, îi spuneam, râzând, soţului: " dacă ar fi ştiut ăştia ce bine trag cu puşca, m-ar fi solicitat în `89" În anul I şi în anul III am avut, în timpul verii convocări (câte două sau trei săptămâni) In carnetul meu de militar sunt consemnate aceste convocări şi "lăsarea la vatră". Vreţi să vă arăt carnetul? Am făcut şi cursuri de Intendenţă la Moxa .... (acestea nu mi-au fost chiar pe plac) Am fost pusă, o dată, la panou, la negativ, pentru că am lăsat mantaua (îmi era prea grea) şi am trecut la veston inainte de a se da ordin pentru trecere la veston. Am poza de la panou.
II: Anii au trecut și a venit momentul examenului de stat, cum se zicea atunci la ceea ce se numește acum examen de licență. Cum ai ales tema lucrării de diplomă?
DMG: Cum vă spuneam, mi-au plăcut toate disciplinele de Statistică. Probabil mi-a plăcut un titlu de temă din cele propuse de domnul profesor Wagner Paul şi aşa
am ales tema. Imi amintesc că era un studiu de dinamică la nivel macroeconomic. Cred că era "Dinamica investiţiilor (sau a producţiei industriale, nu mai ştiu) din România în perioada ..." probabil 1970-1978
II: Cine a fost conducătorul tău științific? Cum ați colaborat?
DMG: Domnul profesor Paul Wagner , mai târziu, prin 1996-1998 , Presedinte al INS. Când aveam întrebări îl căutam la Catedră sau îl aşteptam la finalul vreunui curs şi îi adresam întrebările pe care mi le notam înainte. Uneori mă sfătuia în grabă pentru că avea altă activitate în faţă, alteori afecta mai mult timp pentru dialog ... a fost o colaborare student- profesor obişnuită. Nu-mi amintesc detalii semnificative, întâmplări deosebite. Simţeam că are încredere în munca mea şi asta mă încuraja.
II: Te rog să faci o descriere a procesului de elaborare a lucrării de diplomă.
DMG: Am elaborat o parte teoretică cu indici de evoluţie, funcţii de trend... conform cu teoria predată la curs şi cu bibliografia recomandată. Am format o bază de date folosind Anuarul Statistic, Buletine statistice, Revista economică şi încă o publicatie cu studii economice (?) pe care le consultam prioritar în biblioteci (Biblioteca ASE si BCU) dar am fost şi la INS care era undeva pe aproape de ASE. Atunci se numea,
parcă, Comisia Naţională pentru Statistică. Sper să nu greşesc, vă rog să mă corectaţi dacă e cazul. Am făcut câteva planşe de prezentare pentru partea teoretică, şi câteva pentru cea aplicativă, atunci nu aveam PowerPoint sau alte tehnici de prezentare. Şi îmi amintesc că mai aveam rezultatul la imprimantă al unui mic program în Fortran sau ASSIRIS (? nu mai ştiu ... cred că FORTRAN) pe care îl făcusem pentru calculele din lucrare. Am muncit cu drag şi cu sârguinţă.
II: Cum a fost la susținerea lucrării de diplomă? Îți mai aduci aminte detalii despre cum a decurs acel examen deosebit de important?
DMG: E singura mea amintire neplăcută din timpul facultăţii , după cea cu cutremurul din `77. Susţinerea, aşa cum s-a derulat, mi-a plăcut. Am primit atenţia cuvenită, am răspuns prompt la întrebări ... am primit nota 9. Nu m-a nemulţumit nota dar m-a nemulţumit atitudinea (afirmaţia) unui membru al comisiei şi lipsa ripostei domnului profesor îndrumător. Eh! ... a fost ceva particular, ceva de moment, nu avea mare importanţă nici atunci iar acum, nici atât. Dar, da, am fost un pic marcată, tristă pentru injusteţea momentului şi pentru că media mea generală de absolvire a facultăţi, cea care conta la repartiţie (şi doream medie bună ca să prind Sibiul) a rămas cu câteva sutimi sub 9 (a fost 8,91)
II: După susținerea cu succes a lucrării de diplomă ai fost absolventă de facultate, cu
diplomă. Care au fost visurile tale din acel moment?
DMG: Nu erau visuri foarte mari. Doream să obţin repartiţia la Sibiu. Năzuiam să lucrez în învăţământ sau undeva într-un centru de calcul.
II: În acele vremuri avea loc repartiția studenților. Povestește câteva aspecte, ca lumea să înțeleagă diferența dintre repartiția de atunci și plecarea directă a absolvenților pe piața muncii, din ziua de azi.
DMG: Da! Era cu adevărat un lucru bine făcut. Ni s-au comunicat dinainte posturile pe care urma să le ocupăm. Cred că au fost afişate la avizier sau au fost distribuite liste (??) sau şi una şi alta, nu mai ştiu exact. Mă întreb dacă pot înţelege cei de azi ce înseamnă să fie puse la dispoziţia absolvenţilor mai mult de 500 de locuri în economie conform cu specificul pregătirii noastre. Greu. Într-un amfiteatru, eram strigaţi în ordinea mediilor, treceam pe la catedră spuneam ce alegem, eram notaţi şi ni se completa "Dispoziţia de repartizare", aşa se numea atunci, o am încă în cufărul cu amintiri. Era eliberată sub egida "Comisiei Guvernamentale de Coordonare a Repartizării în Muncă a Absolvenţilor de Învăţământ Superior". O am, vreţi să v-o arăt?
Celor de azi le trebuie un considerabil efort de imaginaţie ca să înţeleagă asta.
Înainte de a fi strigat la rând, fiecare student ştia deja ce ţinteşte, avea "calculele făcute" (oraşul dorit, media, ...) Pentru cei mai mulţi (cred eu) criteriul principal de alegere era oraşul şi apoi intreprinderea sau instituţia în care vor ajunge. Îmi amintesc că foarte mulţi doreau Bucureştiul. Alţii doreau oraşele de baştină. Aşa a fost pentru mine. Am ales Sibiu, Fabrica 7Noiembrie (azi Mondex) . Îmi amintesc că imediat după ce eu am luat foaia de repartiţie cineva după mine, alesese, bucuros, Danubiana Bucureşti. Şi îmi mai amintesc, sprijinindu-mă şi pe amintirile unor colegi, că a fost ultimul an în care se dădeau repartiţii în oraşele mari. Aici iarăşi e greu de explicat celor de azi, dar mai ales e greu de înţeles pentru ei.
II: Cum a fost prima ta zi de muncă în calitate de absolventă a Facultății de Cibernetică?
DMG: M-am prezentat la secretariatul fabricii, a venit acolo şefa Serviciului Personal, aceasta "m-a luat de mână" şi m-a dus la şeful Oficiului de Calcul iar dânsul m-a prezentat colegilor de acolo (îmi amintesc că erau 5 sau 6, cu şef cu tot). Oficiul acesta de calcul era tânăr, funcţiona de prin 1977 (?). Tocmai schimbaseră un calculator adus din DDR (Cellatron???) cu un Felix FC 128 cu niste programe de evidenţă a producţiei comune pentru industia uşoară. Din secţiile de producţie ne aduceau documentele, două operatoare treceau datele pe benzi (am făcut şi eu asta, un timp), urmăream rezultatele pe imprimantă înainte de a le trimite la secţii. Uneori era nevoie de restructurarea bazei de date, alteori de modificări în program pentru schimbarea rezultatelor în forma cerută de şefii de secţii ... făceam asta cu şeful oficiului (era cam secretos). Nu mai ştiu în ce limbaj era programul. Ceva care semana cu ASSIRIS (???)... nu mai ştiu.
II: Te rog să detaliezi aspecte ale activității tale profesionale de dinainte de Revoluția din 1989.
DMG: După doi ani şi jumătate de stagiu la Fabrica 7 Noiembrie (actual: Mondex) am trecut prin transfer la Banca de Investiţii (actual:BRD). Să nu mă întrebaţi cum am obţinut transferul după doi ani şi jumătate când stagiul obligatoriu era de trei ani, că nu ştiu să vă răspund. Centrala Băncii implementase un sistem numit GECOBANC (gestiune şi contabilitate bancară). Aveam sarcina să mijlocesc între Centrul de Calcul Sibiu unde rulau programele, Banca de Investiţii şi Centrul de calcul al Centralei Băncii de Investiţii pentru diverse modificări, actualizări sau nereguli în exploatarea sistemului. Erorile ce le primeam în situaţiile zilnice le corectam a doua zi când duceam datele la Centru de Calcul. Când era
vorba de lună, trimestru sau an era durere, trebuia să stai până vedeai balanţa "curată". Uneori până la ora 10-11 noaptea. Împărţeam această greutate cu o altă colegă. Îmi amintesc că se lucra în MS DOS, pe un IBM PC, că obţineam balanţa (lunar, timestrtial anual) pentru contabilul şef şi directori. De asemenea primeam zilnic situaţia conturilor de investiţii ale clienţilor băncii pe care inspectorii contabili le distribuiau acestora cu explicaţiile corespunzătoare şi mai primeam o situaţie pentru inspectorii de credite, dar nu-mi amintesc ce cuprindea. Pe lângă aceste sarcini aveam şi muncă de contabilitate bancară. Am activat aici cinci ani. A fost o experienţă pe alocuri obositoare dar foarte, foarte bogată. Mă căsătorisem, născusem primul copil şi am ales să trec în învăţământ. În 1988 am trecut prin transfer la Liceul Economic, liceul în care studiasem eu. După un an am susţinut examenul de definitivat în învăţământ. Îmi amintesc că l-am avut în comisie pe domnul profesor Mircea Cosea. Am predat Statistica şi în completare Organizarea intreprinderilor industriale. Îmi amintesc cum mă străduiam să explic elevilor că mulţi dintre indicatorii din teoria statistică pe care îi calculam la ore "cu creionul pe hârtie" se pot obţine uşor cu programe (softuri) statistice. Le vorbeam (fără prea mult efect) de un "sumar de statistică" ce se poate obţine prin Excel În toamna anului 1991 sau poate în primăvara anului 1992, nu mai ştiu, mă înscrisesem la doctorat încurajată în intenţia mea de câţiva colegi profesori din cancelarie. Am fost admisă la doctorat la domnul profesor Gheorghe Boldur Lăţescu cu tema "Integrarea psiho-socio- profesională în grupurile de lucru. O abordare cibernetică." Mereu căutam interdisciplinaritatea. Nu-mi amintesc să mă fi stârnit cineva sau ceva spre asta. Poate tot determinarea astrală. Scorpion cu ascendent în Gemeni ( :) ) Despre interdisciplinaritate, foarte la modă azi, aş spune, din experienţă, că da, a devenit aproape necesară în cercetare, că cere efortul de a fi autodidact şi presupune să ai solide şi valide puncte de sprijin în acest sens. Dar interdisciplinaritatea este eficientă numai dacă se clădeste pe câteva arii temeinic studiate, bine aprofundate sau dacă se face în echipă cu specialişti pe domenii. Dacă nu, devine un balon de săpun, sau un castel de nisip .., o construcţie fragilă şi înşelătoare.
II: Te rog să detaliezi aspecte ale activității tale profesionale de după de Reviluția din
1989.
DMG: Revoluţia din 1989 m-a prins profesor la Liceul Economic unde am activat puţin, trei ani şi jumătate. Din februarie 1992 am trecut, prin transfer, la Unuversitatea Lucian Blaga din Sibiu (atunci se numea simplu Universitatea din Sibiu). Am urcat treptele universitare în paralel cu parcurgerea doctoratului. Doi ani asistent universitar, cinci ani lector, am obţinut titlul de doctor în anul 1997, patru ani conferenţiar, doisprezece ani profesor. V-am detaliat această succesiune nu pentru a vă face o probă de memorie ci pentru a întări ideea dvs din început : a fost o împlinire
profesională graduală, lină. Astăzi se întâmplă că unele persoane în trei ani îşi dau şi doctoratul şi tec rapid de la lector la profesor (iertaţi, am fost un pic răutăcioasă). Am predat Statistica, mi-a plăcut la catedră, mi-a plăcut să folosesc şi să pretind studenţilor să folosească softuri statistice la curs şi seminar (SPSS, Eviews, Excel) mi-a plăcut munca cu studenţii, mi-a plăcut actul pedagogic (prin folosirea metodelor moderne de predare), mi-a plăcut activitatea de documentare, de cercetare, de elaborare a unui conţinut ştiinţific, de publicare, de colaborare cu colegi de la universităţi din ţară şi dinafară, mi-au plăcut participările la întruniri şi conferinţe.
Mi-a plăcut totul ... mai puţin a avea o funcţie.
II: Dacă faci o retrospectivă, cum ți-au folosit cei patru ani de facultate?
DMG: Păi, dacă mi-a plăcut facultatea pe care am urmat-o (sau, altfel spus, dacă am urmat facultatea care mi-a plăcut), tot ce am asimilat mi-a dat conţinut şi m-a clădit, în concordanţă cu năzuinţele mele, în acord cu structura omului care sunt. Este o pildă în Pateric care arată, din perspectivă mistică, e adevărat, cum tot ce trăim în
viaţă, dorit sau mai puţin dorit, plăcut sau sau mai puţin plăcut, ne dăltuieşte, ne îmbogăţeşte, ne împlineşte. Eu cred asta cu tărie! Cred că cei patru ani de facultate m-au pregătit, m-au dăltuit pentru profesie şi nu numai.
Nu numai diploma obţinută după patru ani de facultate ne-a fost de folos, aşa ca un deschizător de drum către un loc de muncă bun. Nu numai conoştinţele dobândite (şi folosite diferit de către fiecare dintre noi în funcţie de locul în care ne-am aşezat în spaţiul economic), ne-au fost de folos dar cei patru ani de facultate ne-au pregătit şi pentru viaţa curentă. Cred asta!
Viaţa de student, bibliotecile, căminul, activităţile diverse, ... schemele logice, programarea, optimizări, drum critic, ... toate acestea ne-au dat nu numai fond pentru viaţa profesională dar au algoritmizat gândirea şi comportamentul şi pentru viaţa de zi cu zi. Au dăltuit tiptil în felul nostru de a gândi şi de a fi .... Eu am această convingere.
II: Care au fost disciplinele care te-au ajutat în evoluția ta profesională?
DMG: Toate la un loc. Şi nu cârteam "la ce-mi trebuie materia asta? sau "ce rost mai are materia cutare?" Indiferent care era materia de studiat, aceasta dăltuia ceva în capul nostru, mişca şi restructura în mod dinamic mintea. Nu trebuia să fie în grija mea să consider o materie folositoare şi alta nu. Asta o făceau cei care construiau programele de învăţământ şi eu cred că această construcţie era armonizată cu atenţie de către cei care aveau menirea, rostul de-a o face. Grija mea era să asimilez cunoştinţe. Repet : a nu se confunda cu docilitatea.
II: Pe vremea mea, am avut profesori cărora le-am mulțumit pentru ce m-au învățat, căci am folosit la muncă noțiunile aflate de la ei. La tine cum a fost?
DMG: Da, am adus mulţumiri domnilor profesori ori de câte ori am avut ocazia .
II: Despre viața personală ce poți să ne spui?
DMG: V-am spus, obositor de multe, despre viaţa profesională că n-a fost spectaculoasă, că a fost cu muncă continuă şi constantă şi în învăţare şi în profesare, că a fost muncă făcută cu plăcere şi pasiune, n-a fost o lucrare plătită, un job - în accepţiunea curentă. Viaţa personală a fost cam la fel, s-a împletit lin, luminos şi liniştit cu cea profesională şi cu cea de familie. Când o componentă din cele trei primea o turbulenţă, celelalte două o moderau. Singurele greutăţi, cu adevărat greutăţi, pe care le-am trăit cu maximă durere au fost pierderea bunicilor, şi, mai de curănd, piederea soţului. Nu m-au dărâmat pentru că am avut credinţa în Dumnezeu, credinţa în care am fost crescută, şi în contrabalans am avut reazem din partea copiilor mei şi din partea multor altor fiinţe de bun conţinut din proximitate.
II: Fiecare om are cel puțin un hobby. Tu ce hobby ai?
DMG: Instant, zic: excursia, fotografia, muzica (nu sunt melomană). Dar îdeletnicirile acestea plăcute numite, acum, hobby, variază în timp. Unele durează a la
long (devin pasiuni), unele se sting, altele devin latente, altele se reactivează... cam aşa se întâmplă. Hobbyul fiecărui copil, şi al meu până pe la 15 ani, era joaca. Aţi jucat vreodată "şindăr"? ... dar "paradis"? ... dar "moară"? ... Apoi a venit o perioadă cu bucuria de a face drumeţii şi călătorii. Wow, ce frumos era!
În pandemie hobby a fost croşetatul şi muzica clasică ( e adevărat, ascultam muzica "la conservă" nu în sala de concert).
Mi-a plăcut, o vreme, să organizez serate şi să particip la seri culturale, ... mă hrăneau. Iar acum, în această etapă de viaţă, s-a reactivat bucuria pentru excursii, bucuria pentru fotografie, plăcerea pentru muzică ... chiar şi plăcerea de a asculta liniştea casei
II: Ce motto de viață ai și cum l-ai urmărit în timp?
DMG: "Dacă vrei să împlineşti ceva, sincer şi curat şi Dumnezeu vrea"
"Stăduieşte-te să îmbătrâneşti frumos!" La început au fost lozinci propri, dar foarte repede au devenit coordonate de viaţă.
II: De la o anumită vârstă aven tentația să spunem că tinerii din ziua de azi; nu mai sunt ca tinerii de pe vremea noastră. Ce diferențe ai identificat, dacă te-ai gândit la acest subiect?
DMG: Păi, tinerii nu mai sunt ca pe vremea noastră pentru că nici vremea aceasta nu mai este cum era vremea noastră. "Lumea este aşa cum este - Şi ca lumea suntem noi" Lucrând în învăţământul universitar, da, am observat foarte bine şi îndelung acest lucru. Primele generaţi cu care am lucrat mai aveau suflul şi determinarea asemănătoare generaţiilor noastre. Apoi, libertatea greşit înţeleasă şi de către tineri şi de către familii şi de către instituţii, a început să altereze construcţia umană şi pe cea instituţională succesiv şi concomitent.
Ce diferenţe am identificat? Multe!
* apetitul pentru învăţare de dragul cunoaşterii şi nu al câştigului imediat, nu mai este ca pe vremea noastră.
* respectul pentru instituţia şcoală, pentru valoare, interesul pentru cultura generală, pentru erudiţie, nu mai este acelaşi, nici la tineri dar nici la adulţi .
* mult prea multă diluţie, superficialitate , lipsă de profunzime, lipsă de temeinicie, lipsă de conţinut ... şi în cunoaştere şi în trăire.
Nu generalizez, mai sunt oaze de unde vine speranţa.
II: Pe când erai elevă și studență se punea accent pe memorare, așa cum se face acum,
pentru a se reuși departajarea între candidații la examene cu precizie foarte mare, la
examenele care au subiecte unice?
DMG: La unele materii, da, se impunea memorare brută , Istorie, Doctrine, Filozofie ... deşi şi aici te ajuta un pic logica (logica psiho-socială) în memorare. Nu pot spune acelaţi lucru despre Matematici superioare sau Probabilităţi sau Cercetări
operaţionale ... Susţin memorarea!!! Susţin memorarea unui conţinut valoros, in şcoala generală şi liceu !!! Am argumente multe şi bine întemeiate dar e mult de discutat aici.
II: Cât era memorare și Cât raționamente, logică și judecată la cursuri, la seminarii, la
examene, pe vremea studenției tale?
DMG: Un răspuns instant : 3/4 logică şi judecată ... 1/4 memorare.
II: Eu am o teorie: evoluția în timp a unei persoane merge lin, continuu, în niciun caz sub forma dinților de fierăstrău, cu salturi spectaculoase și cu prăbușiri brutale și de aceea este important să vedem cum a fost începutul ca elevă în școala generală, apoi ca elevă de liceu.
DMG: Da, aşa este. Pe termen suficient de mare, linia de trend devine netedă, lină. Numai că unele componente de viaţă se încăpăţânează, totuşi, să evolueze sub forma dinţilor de fierăstrău. Făcând referire la componenta profesională, da, asta îngăduie o mai uşoară modelare. Vreau să precizez, la începutul dialogului, domnule profesor, că parcursul meu profesional nu a fost nici spectaculos, nici strălucitor şi nici impresionant. A fost unul atăt de normal şi de bine croit încât mă uimeşte adesea şi pe mine. În definitiv şi la urma urmei "desăvârşire necurmată-i pretutindeni"
II: Ce discipline ți-au plăcut în școală și în liceu?
DMG: Mie, în general mi-a placut şcoala. Nu mă refer neaparat la instituţia şcoală cât la învăţare (studiu). Să fie aici determinarea mea astrologică? ... Scorpion cu ascendent în Gemeni?... Nu ştiu. Îmi amintesc că, în clasele mici, mă obosea lectura particulară. Dar obligativitatea pe care o impunea şcoala acelor vremuri, în această privinţă, mi-a făcut bine mai târziu. Am descoperit adevărata bucurie de a lectura, de a lua notiţe, de a contura contextul şi a desprinde semnificaţia, de a conspecta, de a căuta conotaţii ... Acum, dacă vă spun că mi-a plăcut matematica poate părea că bravez. In general, în şcoala generală, îmi placeau ştiinţele exacte (chimia, fizica, matematica, apoi, în liceu, programarea şi statistica). De ce? Pentru că le învăţam uşor şi repede şi aveam timp de alte activităţi (de joacă, săniuş, bicicletă ...) adică îmi dădeau voie să fiu detaşată, să nu le simt ca pe o povară.
II: Ai avut profesori care te-au influențat; ți-au fost modele?
DMG: Ooo, da! Îmi amintesc cu mult drag de profesorul de matematica din şcoala generală (Otto Ştamp), cred ca eram in clasa a V-a sau a VI-a. Exerciţiile de algebră, corespunzătoare teoriei predate, le rezolva la tablă de-a dreptul teatral .
"Ia ui ce fain!!! ... scoatem factor comun, simplificăm cu numitorul, aici avem diferenţă de pătrate, ... (se întorcea spre clasă) aşa-i că-i fain? ... deschidem parantezele , reducem asta cu asta ... ui ce simplu avem rezultatul!!!"
Imaginaţi-vă uimirea, uşor tâmpă, a noastră, a copiilor de 12-13 ani. Ne uitam unii la alţii şi nu înţelegeam unde e frumuseţea. De fapt profesorul ne iniţia în a vedea frumuseţea în ideile abstracte. Încetul cu încetul, pe uimirea noastră se altoia curiozitatea şi pe curioziate creştea bucuria înţelegerii şi a asimilării.
S-a mai adăugat un fapt. Profesorul Otto Ştamp ne îndemna să rezolvăm probleme din culegerea lui Grigore Gheba, desigur (faimoasă în acele timpuri), dar şi din Gazeta Matematică, pe atunci un spaţiu de exprimare a celor interesaţi de matematică. Şi ne cerea să fim curajoşi şi să trimitem rezolvări la redacţie. Ne ajuta, bineînţeles, verificându-ni-le. " Mai stai ... mai rezolvă ... dă-le drumul ... ai răbdare ... trimite-le ..." ... ne spunea. Gândiţi-vă ce a însemnat pentru eleva Doina Galea (şi nu numai pentru ea) să-şi vadă numele scris în Gazeta Matematică (am şi acum prima gazetă în care mi-a fost scris numele la rubrica rezolvatorilor de probleme). Revistele aveau câte 15-16 pagini cu rezolvatori, aşa că eram un fir de nisip pe aria aceea, dar era şi acesta un mod de a încuraja tinerii spre matematică. N-am performat în matematica dar prin încurajarea profesorului am câştigat încrederea,
temeritatea, voinţa, râvna de muncă, ambiţia, bucuria de a rezolva exerciţii şi probleme ... şi, zic eu acum, toate acestea au început să-mi croiască drumul.
Îmi amintesc, la fel, cu multă bucurie, de materia Programare din liceu, predată de domnul profesor Dorin Blezu. Ne preda Programare - Cobol. Schemele logice mă fascinau, îmi plăcea succesiunea instrucţiunilor ... La un moment dat, vorbindu-ne despre memoria calculatoarelor, profesorul spune "în curând Biblioteca Astra, toată, (biblioteca a fost a Asociaţiuni ASTRA din 1861 iar din 1977 a fost Bibliotecă Judeţeană Sibiu) va putea fi memorată într-un cub, nu mai mare decât o cutie de chibrituri, vă imaginaţi voi?" Nu ştiu cât de tare ne-a impresionat atunci afirmaţia dânsului dar ştiu că materia predată m-a captivat puternic şi, ulterior, mi-am amintit de foarte multe ori de afirmaţia făcută. Da! Profesorul Otto Ştamp , Profesorul Dorin Blezu. , Profesorul Pilof Constantin dar şi alţii.
II: Cum ai terminat școala generală?
DMG: Cu entuziasm, cu bucurii, cu regrete, cu curiozitate, cu incertitudini, cu emoţii şi temeri pentru forma nouă de învăţare în care voi intra ... ca orice copil la 14-15 ani.
Dacă vă referiţi la nivelul de pregătire exprimat în sistemul de evaluare de atunci, vă pot arăta diplomele şi carnetele de note (le am pe toate, în cufărul cu amintiri, din clasa a I-a până în clasa a XII-a). Nesfârşitele şiruri de note de 10 şi de 9, din şcoala generală, media 9,5 la BAC şi media 8,9 pe anii de liceu, nu mai spun nimic acum, au tăcut demult, le las în liniştea lor.
II: Cum ai ales liceul de urmat? Cum a fost admiterea la liceu?
DMG: Nu l-am ales eu. Trebuie să spun mai întâi că după ce mama mea a murit (aveam patru ani) am primit tutori legali pe bunicii din partea mamei. (în paranteză simt nevoia să spun că tot ceea ce am împlinit -mult sau puţin- se datorezază efortului lor şi dragostei lor). Deci ei, bunicii mi l-au ales, doi oameni care împleteau armonios simplitatea cu înţelepciunea. Au ales Liceul Economic. De fapt, în vremea aceea părinţii alegeau liceul de urmat pentru copiii lor. Bunicii mei gândeau atunci: "fata să înveţe o meserie şi să ne fie aproape". Da, contextul general acesta era, profesiile de inginer şi de economist (contabil) erau frecvent căutate. Si sistemul de învăţământ era aliniat la această stare de lucruri. Admiterea la liceu a fost cu emoţii dar nu istovitoare. Cred că, aşa cum se întâmplă şi azi, cei din jur (familia) aveau mai multe emoţii. Am dat două examene scrise , la Limba şi Literatura Română şi la Matematică. Nu mai ştiu pe ce loc am intrat. În prima jumătate, cred, pentru că intrasem la clasă de contabilitate.
II: Pe vremea ta se susținea examen pentru trapta a II-a. Ce a însemnat acest examen?
DMG: Nu!!! ... Eu am parcurs studiile liceale in perioada 1972-1976 Examenul de treaptă a fost legiferat în 1977 pentru considerentele binecunoscute. Am înţeles ca s-a pus din nou în discuţie în prezent. Dar pot să vă spun că, pentru scurt timp, în anii 1988-1992, am fost profesor la Liceul Economic în care am studiat şi clasa la care am fost dirigintă a trecut prin examenul de treaptă. Acesta consta în examen scris la Limba şi Literatura Română, examen scris la Matematică şi examen scris la Geografie sau o altă materie (de specialitate sau nu). Mi-a amintit odată, cu umor, una dintre elevele mele, de atunci, că a ales Sportul ca a treia materie, pentru o notă mai bună, dar s-a fentat amarnic. Cred că ideea era atunci să se realizeze o dirijare a elevilor către meserii sau către studii superioare începând cu clasa a X-a.
II: Cum au trecut cei 4 ani de liceu?
DMG: În chip îmbelşugat şi liniştit
* În cursul săptămânii, dimineaţa 5-6 ore la liceu, după amiaza pregărirea lecţiilor şi
viaţă de familie. Activităţile şcolare erau constante : ore, teme de casă, extemporale
(să explic pentru tinerii de azi, adică verificări scrise şi de cele mai multe ori
neanunţate). La final de trimestre aveam teze (o altfel de verificare, în scris, a
elevilor, dar mai amplă, din toată materia parcursă în trimestrul respectiv, şi
anunţată din timp).
Extraşcolar, o mulţime de activităţi:
* Sâmbăta-duminica vizite între prieteni cu diferite ocazii (cu poveşti, bancuri, jocuri
de societate, râsete şi veselie) câte o plimbare cu un prieten sau o prietenă, câte un
film serial la televizor (Planeta giganţilor, Tarzan, ...) sau pur şi simplu stat acasă. Pe
atunci nu se ştia de ociofobie (termenul nu este încă în dicţionarul nostru)
* Din când în când
- vizionarea unei piese de teatru propusă de vreun profesor (şi însoţiţi de acesta,
sau nu)
- vizionarea de filme la cinematograful public
- participam la evenimente culturale din oraş (concerte - Cenaclul Flacăra,
comemorarea unor personalităţi - Eminescu, Bariţiu ... ş.a.)
- mergeam la serile culturale ale liceelor din oraş sau la discotecă (eu mai rar)
- am obţinut tabere pentru vacanţa de vară (Izvorul Muntelui, Năvodari ..)
- participam la excursii organizate, făceam drumeţii către Păltiniş, împreună cu
familia sau cu colegii.
......."ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani"
II: A venit și examenul de bacalaureat. În ce a constat pentru tine acest examen?
DMG: Îmi amintesc, că am susţinut examen scris şi oral la Limba şi literatura română. La scris am avut un subiect din O. Goga (patiotismul sau satul românesc în poezia lui O Goga, nu mai ştiu exact). Subiectul de la oral nu mi-l amintesc.
La Matematică am avut numai examen scris dar nu-mi amintesc nimic despre subiecte. Am susţinut şi examen oral la Economie politică care era la alegere cu Fizica (ştiu precis că o colega a dat la Fizică) şi cred că era la alegere şi cu Geografia.
Aici, La Economie politică, erau câte două subiecte pe bilet. Unul cu teorie (îmi venise ceva despre dezvoltarea planificată a economiei naţionale) şi unul cu prevederile Congresului al XI-lea cu privire la teoria din primul subiect.
Mai era şi o probă practică "un atestat" la Contabilitate, sau la Comerţ sau la Alimentaţie publică după cum era profilul clasei. Eu fiind la clasa de contabilitate am susţinut atestatul la materia Contabilitate. Am pregătit o lucrare cuprinzând fluxul documentelor şi înregistrările contabile pentru o secţie a unei intreprinderi. Ştiu (din diploma de bacalaureat) că am primit note bune, un pic mai mari decât cele din timpul anilor de studiu. Media anilor de studiu era 8,9 iar media la BAC a fost 9,5. 9.
II: Pe vremea aceea, a da examen la o facultate nu era o glumă ca în ziua de azi.
Examenul de admitere trebuia foarte bine pregătit. Tu cum ai ales facultatea? Cum te-ai pregătiti pentru admitere?
DMG: Cum am ales facultatea? Am cumpărat de la chioşcul de ziare o broşură pentru admiterea la facultate. Îmi amintesc că în acestă broşură, cu copertile maronii, găseai toate facultăţile din România cu numărul de locuri scoase la concurs şi materiile la care se dădea examen. Trebuie să o caut. Cred că o mai am.
În primul rând am ales Bucureştiul pentru că aveam pe fratele mamei la Bucureşti şi în felul acesta bunicii mei erau liniştiţi că fata lor are sprijin la nevoie.
Am gasit acolo, în broşură, la ASE, Facultatea de Cibernetică şi Ştatistică Economică aşa se chema atunci. Erau anunţate parcă 350 de locuri (sau mai multe? nu mai ştiu exact). A fost "dragoste la prima vedere" am ales şi nu mi-am mai schimbat alegerea nici o clipă. Mă şi veleam în faţa unui calculator rulând programe, urmărind rezultate, modificând programe,.... eram încă fascinată de materia Programare , predată cu pasiune de profesorul D.B. despre care v-am vorbit mai înainte . Pentru examenul de admitere la facultate era şi atunci practica meditaţiilor. Am primit meditaţii numai la matematică. La Economia politică am avut în liceu pe domnul profesor Pilof Constantin, coautor de manuale, director, un om dedicat care în fiecare an pregătea pentru olimpiade câte 5-6 elevi. Am fost şi eu, în 1975, în grupul care a participat la Olimpiada Naţională de Economie politică. S-a ţinut la Sinaia. Toţi din grup am obţinut locuri onorabile. Acest domn profesor organiza, pentru elevii din clasa a XII-a , săptămânal , ore de pregatire pentru admitere la facultate. Aşa că nu a fost nevoie de meditaţii. 10.
II: La Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, admiterea era diferită de restul admiterii din ASE. Detaliază, te rog.
DMG: Nu-mi amintesc ca examenul de admitere la Facultatea de Cibernetică şi Statistică Economică să fi fost diferit de cel susţinut la alte facultăţi de la ASE, din punct de vedere al materiilor din care se susţinea examenul. Materiile erau Matematica şi o alta la alegere între Geografie, Econimie, Fizică, cred că şi Statistică.
Dar, da, la Cibernetică şi Statistică Economică se susţineau două probe la Matematică. Una din Algebră cu Geometrie (sau Trigonometrie(?), nu mai ştiu) şi o probă din Analiză matematică. În memoria afectivă am o amintire, nu prea limpede, cum că la Analiza matematică subiectul nu mi-a fost prea pe plac . Ştiu că n-am ieşit prea încântată de la examen.
II: Ce ai simțit când te-ai văzut pe lista admișilor la facultate, având statutul de viitoare studentă de la 1 octombrie?
DMG: Ha! ha! ha!
Am picat a cincea sub linie. Mi-am explicat mai târziu că făcusem o confizie de termeni la examenul de Economie politică, ceva de genul "producţie" cu "productivitate" sau "productivitate" cu"rentabilitate", nu mai ştiu şi am marşat pe termenul greşit. Probabil nici la matematică nu dădusem un rezultat prea bun. Nu-mi amintesc de media obţinută şi nici media de intrare din acea admitere. Din discuţii cu colege, cred ca a fost în jur de şase (plus, minus) Nu mai contează. Dar pronia divină a lucrat!
În toamnă, ţin minte şi acum ziua de 4 septembrie 1976, am fost înştiinţată că s-au făcut suplimentări de locuri. Nu ştiu câte locuri s-au suplimentat dar ştiu că eram admisă. Imaginaţi-vă ce bucurie a fost pentru mine! Trebuie să mai adaug aici, spre salvarea onoarei, că încă din prima sesiune de examene, m-am aşezat pe un nivel bun al rezultatelor la examene şi am continuat aşa. Mi-aţi văzut carnetul de student, la intâlnirea de 45 de ani, puteţi confirma că spun adevărul. Mai pot spune că, atunci, în 1976, la examenul de admitere am fost 5,6 candidaţi pe un loc (5,6 în amintirea mea, alţi colegi spun de 6-7candidaţi pe loc, n-aş vrea să gresesc) şi se vorbea atunci că era o concurenţă aproape de cea de la Facultatea de Medicină. Da, era concurenţă, erau examene de admitere la facultate foarte serioase care făceau selecţia riguroasă.
O colega de facultate , concitadină, mi-a spus într-o discuţie anterioară că îşi aminteşte că, ea cu o medie de intrare aproape de 8,50 (nu-şi amintea exact) era pe locul 37 pe lista de admişi. Deci notele mari au fost puţine, a fost exigenţă în formularea subiectelor pentru examenul de admitere.
II: Cum a trecut pentru tine vara de dinaintea primului an de studenție?
DMG: Păi, dacă am fost a cincea sub linie, cum să fie? Cu mâhnire, nedumerire, cu derută, cu planuri de acţiune în diferite variante ... S-a făcut un mic "consiliu de familie" , bunicii şi fraţii mamei. Eu optam pentru a da examen în toamnă pe locuri rămase libere la Bucureşti sau la Cluj, ca să nu pierd ritmul învăţării şi apoi să susţin din nou examen la Cibernetică. Familia spunea că e mai bine să stau un an, să mă pregătesc şi să dau din nou examen de admitere în vara lui 1977. Şi apoi a venit 4 Septembrie 1976 (o zi spre final de săptămână, îmi amintesc), ziua hotărâtă
de soartă, despre care v-am spus mai înainte.
II: Pe vremea studenției tale, fiecare an universitar începea cu practica în agricultură. Cum au fost practicile tale în agricultură? Te-au ajutat cumva?
DMG: Eu îmi amintesc numai de o singură participare la practică agricolă, la un depozit de cartofi, aveam de sortat cartofii. Era la Bragadiru sau Ciorogârla ... nu mai ştiu. Cred ca eram pe grupe repartizaţi la munci agricole, în locuri diferite.
Dacă m-a ajutat sau nu? ... nu mă va fi ajutat să învăţ mai usor cercetări operaţionale sau spaţiile topologice dar un rost o fi avut şi asta. Am spus şi repet: nu era treaba mea să judec dacă practica aceasta îmi foloseste sau nu. Am intrat într-un sistem, am respectat decizia şi regula sistemului. Pe atunci era altă competenţă şi responsabilitate şi a celor care decideau în sistemul de învăţământ şi a celor care studiau. A nu se confunda cu docilitatea!
II: Pe întâi octombrie avea loc deschiderea anului universitar. Ai participat la prima
deschidere de an universitar din viața ta de studentă?
DMG: Nu-mi amintesc să fi participat la o deschidere festivă, cum se face acum, în piaţa unui oraş sau în săli de spectacol. O fi fost şi atunci în Aula ASE o festivitate de deschidere cu oficialităţi, profesori şi reprezentanţi ai studenţilor dar eu nu am fost pe acolo.
II: Și a venit primul curs și primul seminar. Le poți descrie?
DMG: Nu ştiu dacă era chiar primul curs din facultate dar îmi amintesc de primul curs de Matematici superioare (sau, poate, Limbaje de programare?) în Amfiteatrul II din clădirea veche , m-a impresionat sala, m-a impresionat numărul studenţilor prezenţi şi tablele acelea glisante, două câte două, care se umpleu rapid cu teorie, cu formule şi cu scheme. Ce powerpoint?!?! ..... ce videoproiector?!?! ... creta, buretele şi tabla ... şi o perfectă împletire a explicaţiilor profesorului cu notarea pe tablă şi cu notiţele noastre. Nu ştiu dacă un tânăr de azi ar înţelege ce spun eu aici.
Şi apoi, îmi amintesc, mulţimea de tineri care se revărsa spre liftul acela cu grilaje metalice sau spre scări căutând, uşor dezorientaţi, clădirea şi sala pentru următorul curs sau seminar ... cu o gălăgie frumoasă, cu un zumzet ca de stup.
II: Ca studentă aparțineai unei grupe. Cum erau colegii tăi?
DMG: Colegii mei? ... cuminţi, liniştiţi, de bun simţ, preocupaţi pentru carte, prietenoşi. Aveam şi colegi din Bucureşti şi din provincie dar n-au fost diferenţe de comportament aşa cum auzisem că s-au sesizat în alte grupe. A fost o grupă aşezată, liniştită şi asta cred că s-a datorat si bunei educaţii din bagajul fiecăruia dar cred că şi şefului nostru de grupă, Ion Smeureanu, un coleg empatic, prietenos, inteligent şi înţelept, mai târziu, un nume mare, rezonant, un om de mare caracter.
II: Ca studentă ai avut un program. Care era acesta? Mergeai la bibliotecă? Cum
pregăteai seminariile?
DMG: Orarul de la facultate şi mesele de la cantină ne dădeau ritmul, ne formau programul. Micul dejun la cantină (Golescu, Cihoschi sau Moxa), cursuri şi seminarii, masa de prânz, apoi diverse alte activităţi până la masa de seară şi apoi activităţi "de voie".. Cum pregăteam seminariile? Pentru câteva materii de studiu mai puţin tehnice , (Economie, Filozofie sau Doctrine sau altele de felul acesta) citeam şi conspectam la bibliotecă, din cărţi sau publicaţii de specialitate, recomandate ca bibliografie.
La disciplinele mai tehnice Statistici, Contabilitate ... îmi era suficient să citesc cursurile. Nu mai ştiu care erau pretenţiile de seminar dar îmi era uşor pentru că absolvisem un liceu economic. Matematicile erau mai grele. Îmi amintesc că ne mai ajutam între noi , făceam un fel de troc, cei care terminaserăm un liceu economic cu cei care veneau de la secţii de matematică. Aceştia ne ajutau la Matematici superioare. Pentru Programe aplicative eram prezenţi la CC de la parter din cladirea Ciberneticii. Dar baza în pregătirea seminariilor erau notiţele de curs şi bibliografia prescrisă. Citeam, subliniam , rezumam, aşezam conţinutul teoretic în scheme prorii pentru a uşura memorarea, ... pregătirea era diferită de la materie la materie.
II: În vremea studenției tale, frecvența era obligatorie. Era o povară acest lucru? Cum era problema cu condica de prezență?
DMG: La începutul fiecărui curs sau seminar, şefii de grupă puneau condicile, completate cu prezenţa, pe catedră. Unii profesori făceau prezenţă prin sondaj. Nu ieşea bine dacă cel strigat figura prezent în condică dar nu era prezent în sală. Se mai făceau şi mici înţelegeri între colegi, să se ridice altcineva în locul celui strigat şi absent. Nu ieşea întotdeauna bine nici aşa.
Şi apoi, prezenţa la curs era una din principalele noastre surse de informare. Nu aveam posibilitatea, ca acum, să căutăm pe net sau să întrebăm Chat-ul sau să găsim o sumedenie de cărţi pentru învăţare. Aşa că era în interesul nostru să fim prezenţi, pentru explicaţii şi notiţe. A fi prezent la curs însemna că, prin explicaţiile profesorului, informaţia îşi rezerva un loc în mintea ta pe care îl ocupa deplin în sesiunea de examene. Dacă totuşi lipseam, foarte rar, rugam o colegă sau un coleg să ia notiţele la indigo, la dublu.
Nu xerox, nu laptop şi stik ... nu înregistrarea conţinutului cu reportofon sau cu telefonul mobil ... notiţe, luate cu atenţie şi atât. Pentru că aveam un scris uşor lizibil, şi ordonat, îmi amintesc că eram deseori solicitată să iau cursuri la indigo sau împrumutam notiţele mele. Da, pentru tinerii de acum e de domeniul SFului
II: Viața de studentă înseamnă munică, muncă și i-ar muncă, dar și distracție. Ce a
însemnat munca pentru tine?
DMG: Să citesc şi să recitesc cursurile (notiţele mele sau broşurile, fasciculele tipărite) să subliniez, să structurez conţinutul şi să notez pe margine, să-mi fac scheme ... adică să-l pun în forma prin care se aşeza bine şi uşor, sau aproape uşor, în înţelegerea şi în memoria mea. Pregătindu-ne pentru seminarii ... ne pregăteam de fapt examen (mai mult sau mai puţin). Nu aşteptam să înceapă sesiunea ca să abordez notiţele de curs. Cănd începeam sesiunea aveam deja, la cursurile principale, o minimă preparare făcută.
II: Ce a însemnat distracția pentru studenta Doina Maria GALEA?
DMG: Distracţia la ora aceea era, de fapt, tot ceea ce umplea frumos timpul liber.
* Făceam multe drumeţii de o zi sau două în Bucegi (Scropoasa, Babele, Sinaia, Cuibul cu dor (sau Cuibul dorului, nu mai ştiu) Ne dădeam întâlnire în Gara de nord 10 colegi sau mai mulţi, luam bilete sau ne mai ajuta şi "naşul", coboram la Predeal sau Sinaia şi de acolo per pedes pănă la cabană. Aveam montagneuri buni în grup, cunoscători şi exersaţi. Printre cei care ne mobilizau rapid erau colegii Smeureanu şi Roxin. Eu îi ştiu pe ei, din seria mea, Seria B. Vor mai fi fost şi alţii despre care nu-mi amintesc. Pe drum, pe tren, cântam cântece studenţeşti şi de petrecere, la cabană cântam de asemenea si jucam fel şi fel de jocuri, povesteam, spuneam bancuri, făceam trasee scurte ...Lunea abia îl aşteptam pe colegul Ioan Roxin să ne aducă fotografiile. Era bun fotograf, bun coleg şi bun a rămas în toate, ... nume mare şi cu rezonanţă. Pe atunci era în comitetul de redacţie la "Ştevia" şi "Tribuna studentului economist", publicaţii studenţeşti în ASE. Le am în cufărul meu cu amintiri.
* Am frecventat, tot în grup, Discoteca 303 (a IEFS ului sau a Politehnicii ? nu mai ştiu), şi discoteca de la Casa de Cultură "Grigore Preoteasa". Circulă pe net, acum, câteva imagini din acele discoteci şi din acele vremuri. Mi-e drag să le privesc. Ţinute decente, ambient nepretenţios, antren plăcut, muzica anilor 80 ( John Lennon, Demis Roussos,, Boney M , ABBA ...)
* Aveam o colegă de grupă şi prietenă, din Bucureşti, Zuki (Zoica Ruxandra Stan) care ne strângea la ea acasă cu diferite ocazii şi organiza cu atenţie şi preocupare întâlnirile. La o întâlnire a pregătit un joc de societate cu bileţele, la o altă întâlnire invitase pe actorul Gabi Oseciuc, ... Zuki nu oferea numai simple petreceri, mai adăuga un "ceva" care dădea culoare şi plus de bucurie întâlnirii.
* Făceam plimbări lungi prin Cişmigiu sau Herăstrău în zile de toamnă târzie sau când se îngâna primăvara cu vara ... sau în alte momente în care locurile acestea ofereau încântare.
* În grup de prieteni mergeam la ştrandul studenţesc Tei sau la cel din Drumul Taberei (cu maşina 139 sau 339)
* Colegii studenţi stăini (erau mulţi în Bucureşti pe atunci) au organizat la ASE în
Amfiteatrul II "Seara studenţilor latino americani". Minunate seari culturale şi de interacţiune. Am şi acum pliantele din materialele distribuite participanţilor. La fel, dar mai restrâns, au organizat studenţii din Bangladeş.
* Am avut două sau trei tabere de vară la Costineşti. Minunate vacanţe ... Obeliscul ... jocuri sportive şi distractive (macaua) pe plajă ... discotecă pe ringul din staţiune ...
* O perioadă bună de timp, un an sau un an şi jumătate, ne formasem un obicei: ne grupam 3-4 colege de cămin, consultam programele sălilor de teatu şi ne trasam sarcini : una lua bilete, pentru toate patru, la Nottara la o piesă sau două, altă colegă lua la Teatrul Bulandra sau Teatru Mic, sau Cinemateca. Şi astfel ne asiguram vizionări pentru 2-3 săptămâni. Mi-a plăcut tare mult perioada aceea. Ce păcat că nu am accesat atunci si Opera. Îmi amintesc că am plecat odată, direct de la un seminar, alergând, să vedem "Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenusă" la Nottara, cu Dana Dogaru, Repan şi Sileanu în regia lui Dan Micu, sibian.
* Relaxante şi plăcute au fost şi participările sporadice, şi prea puţine, e adevărat, la Cenaclul Literar Al Macedonski al ASEului (sau al Ciberneticii? ... nu mai ştiu). Cred că aşa se numea, sper să nu greşesc. Nu aveam eu participare activă aici, eram doar spectator. Eram în anturajul colegilor Emil (Ene) Dinga şi George Horinceanu iar şefa cenaclului era Cleopatra Lorinţiu. Iată alte nume mari din CIB`80 care au căpătat greutate şi sonoritate în timp, prin activitate profesională de excepţie şi cărţi scrise. Îi însoţeam pe cei doi colegi, din când în când şi îmi plăcea tare mult atmosfera de prietenie şi antrenul ideatic şi spiri. Participanţii primeau fiţuici cu versuri sau text (le am în cufărul cu amintiri) de la cel care prezenta în seara respectivă un conţinut. Pe marginea prezentării se făceau discuţii frumoase.
II: Studenția a însemnat sesiunile de examene. Cum te pregăteai pentru axamene?
DMG: Cel mai mult ne pregăteam în săli de lectură şi bibliotecă.
Frecventam sala de lectură din clădirea veche a ASEului (era tixită în sesiuni), sala de la ultimul etaj din clădirea Ciberneticii, BCU , sala de lectură a căminului C1 Agronomie unde locuiam sau în camera de cămin când era mai liberă, adică nu eram toate patru colegele în cameră. Foloseam notiţele de curs şi de seminar, cărţi şi publicaţii recomandate. Citeam, subliniam, notam, ... recapitulam. Acesta era modul meu şi al multora, cred, de învăţare, înainte de seminar, înainte de examen.
Era foarte frumoasă şi benefică comuniunea care se crea în sesiune în toate aceste locaţii. În pauzele de studiu ne întâlneam, comentam, ne întrebam, ne lămuream anumite lucruri neînţelese, găseam soluţii la anumite exerciţii sau probleme care nu se lăsau rezolvate individual ... "mirosea a creier ars" ... Chiar şi la masă la cantină (Golescu sau Cihoschi) prelungeam uneori discuţiile despr examen.
Nu m-aţi întrebat nimic de viaţa de cămin! Mi-nu-na-tă !!! Lăsând la o parte faptul că eram câte patru în cameră, că chiuvetele, duşirile şi alte puncte sanitare erau într-o singură încăpere la capătul coridorului (şi trebuiau gospodărite, întreţinute, de noi studentele), convieţuirea şi comuniunea, împreuna bucurie dar şi împreuna suferinţă ne-au sporit în cunoaşterea vieţii. Minunată experienţă, bogată în de toate şi cu puternică influenţă asupra vieţilor noastre, asupra caracterului nostru uman şi profesional. Un constant exerciţiu de convieţuire, de răbdare de toleranţă, de dăruire ...Aşa văd eu lucrurile acum. Când se întorcea o colegă de cameră de la o întâlnire, de la un examen, de la un spectacol sau altă activitate, abia aşteptam să vină să ne povestească cum a fost, să ne dea detalii. Ne împrumutam una alteia accesoriile vestimentare cu diferite ocazii, ne făceam surprize fel de fel, una alteia, când primeam bunătăţi de acasă, împărţeam ... Doamne ce frumos era!
II: Ce însemna media de bursă? Cum lupta studentul pe vremea ta să aibă bursă? Ce
însemna bursa pentru un student?
DMG: Nu ştiu să spun despre media de bursă. Probabil, ca si acum, era un fond alocat pentru burse, fondul acesta se dimensiona pe tipuri de bursă şi apoi, în ordinea mediilor obţinute în perioada anterioară, se stabilea media limită. Aşa presupun că se proceda. Ştiu că am avut aproape constant bursă integrală2 (şi parcă într-un an - sau un semestru? - am avut integrală1) Se mai acorda şi bursă specială, numită atunci "republicană" ... una mai consistentă şi mai onorantă dar eu nu am avut aşa ceva. Şi mai ştiu că bursa integrală însemna "casă, masă şi bani de buzunar" Adică era plătit căminul, cantina şi primeai în mână 100 de lei dacă aveai integrala 1 sau 50 de lei dacă aveai integrala2. Pentru mine a fost foarte bine din punctul acesta de vedere.
II: Ai ce povesti despre examenele pe care le-ai susținut?
DMG: Ştiu că majoritatea examenelor, inclusiv cel de stat (final) au fost cu emoţii mari pentru că eram o fire emotivă. Şi mai ştiu că n-am picat nici un examen.
Şi mai ştiu că media obţinută după fiecare sesiune era între 8,50 şi 9 şi doream foarte mult să păstrez sau să ridic nivelul, de dragul competiţiei dar şi pentru a-mi păstra bursa. Dar în prima sesiune din anul trei , nu ştiu ce s-a întâmplat, cred că voi fi fost îndrăgostită, pentru că am avut câteva note de 7 (dar media şi-a păstrat nivelul)
Pot să fac relatări "cuminţi" despre examenele susţinute. Bunăoară, îmi amintesc de primul examen greu, susţinut cu domnul profesor Cenuşe, în anul I (Matematici superioare). A fost unul foarte greu şi pentru dificultatea conţinutuli ideatic dar şi pentru exigenţa profesorului. Am luat nota 9 (şi în prima sesiune şi în cea de-a doua) şi asta a fost "pornire cu dreptul". La ultima întâlnire mi-aţi văzut carnetul de student, spun adevărul. Îmi amintesc de asemenea de examenul de Calculatoare cu domnul profesor Pilat. Aici examenul a fost foarte greu nu atăt pentru conţinut cât pentru volumul mare de informaţie (aşa îmi amintesc eu). În preziua fiecărui examen obişnuiam să rezum, să fac o hartă a materiei, ori aici, la Calculatoare aveam senzaţia că nu pot cuprinde întregul. Aici am primit doar nota 8.
II: Ce discipline te-au atras în mod deosebit în studenție?
DMG: Cercetările operaţionale şi Statisticile (toate)
II: Care sunt profesorii care te-au impresionat? Detaliază, te rog.
DMG: Domnul profesor Cenuşe Gheorghe, blând şi aspru deopotrivă, aprig şi înţelept, Domnul profesor Pilat Florin, distins în ţinută şi atitudine, Domnul profesor Altar Moise, auster şi rafinat în comportament şi vorbă, Domnul profesor Bulgaru Mircea, cald, luminos şi pitoresc în contextul specializării noastre, Domnul profesor Dolgu Gheorghe, "mare în stat" şi mare în cunoaştere, Domnul profesor Wagner Paul, ager, atent şi cumpătat în pedagogie, Domnul profesor Roşca Ioan, prieten sever pentru toţi, Domnul profesor Boldur Gheorghe, condescendent, cumpătat în exigenţă, atent la calitate. Dacă mai scotocesc puţin prin memorie, pot continua. Aşa au fost în percepţia mea atunci, aşa sunt în amintirea mea acum
II: Ai trăit acel moment dramatic al schimbării facultății, în Facultatea de planificare și Cibernetică Economică? Ce a însemnat pentru tine această schimbare?
DMG: "Seismul" acesta nu l-am prea simţit, ca alţi colegi. Am rămas în aceeaşi grupă şi în aceeaşi serie iar multele materii de planificare care ne-au fost introduse în programă le-am primit şi le-am abordat ca atare.
II: Au apărut tot felul de discipline de planificare? Cum te-ai acomodat noii situații?
DMG: Aş zice ... din mers.
II: În anii studenției ai făcut practică în producție. Cum au fost stagiile tale de practică în producție?
DMG: Îmi amintesc că la îneputul anului trei am făcut practica în producţie la Combinatul din Râmnicu Vâlcea. Încerc să-mi amintesc ce făceam efectiv dar acum nu reuşesc. În carnetul de student văd notate trei note la "Colocviu - practică" (26 oct 1977, 9 oct 1978 şi 1 martie 1979). Nu-mi amintesc prea multe. Trebuie să apelez la varianta "întreabă un prieten".
II: Pe vremea studenției tale, studentele făceau pregătire militară. Detaliază, te rog, mai ales că în ziua de azi cine știe să țină o pușcă în mână are un mare avantaj.
DMG: Daaa, mie mi-a plăcut! Mi-a plăcut străşnicia militară, mi-a plăcut poligonul, mi-a plăcut să trag cu arma. Ţinteam bine, aşa mi-a spus sublocotenenta. Nu mai ştiu ce puşti foloseam. Mai târziu, îi spuneam, râzând, soţului: " dacă ar fi ştiut ăştia ce bine trag cu puşca, m-ar fi solicitat în `89" În anul I şi în anul III am avut, în timpul verii convocări (câte două sau trei săptămâni) In carnetul meu de militar sunt consemnate aceste convocări şi "lăsarea la vatră". Vreţi să vă arăt carnetul? Am făcut şi cursuri de Intendenţă la Moxa .... (acestea nu mi-au fost chiar pe plac) Am fost pusă, o dată, la panou, la negativ, pentru că am lăsat mantaua (îmi era prea grea) şi am trecut la veston inainte de a se da ordin pentru trecere la veston. Am poza de la panou.
II: Anii au trecut și a venit momentul examenului de stat, cum se zicea atunci la ceea ce se numește acum examen de licență. Cum ai ales tema lucrării de diplomă?
DMG: Cum vă spuneam, mi-au plăcut toate disciplinele de Statistică. Probabil mi-a plăcut un titlu de temă din cele propuse de domnul profesor Wagner Paul şi aşa
am ales tema. Imi amintesc că era un studiu de dinamică la nivel macroeconomic. Cred că era "Dinamica investiţiilor (sau a producţiei industriale, nu mai ştiu) din România în perioada ..." probabil 1970-1978
II: Cine a fost conducătorul tău științific? Cum ați colaborat?
DMG: Domnul profesor Paul Wagner , mai târziu, prin 1996-1998 , Presedinte al INS. Când aveam întrebări îl căutam la Catedră sau îl aşteptam la finalul vreunui curs şi îi adresam întrebările pe care mi le notam înainte. Uneori mă sfătuia în grabă pentru că avea altă activitate în faţă, alteori afecta mai mult timp pentru dialog ... a fost o colaborare student- profesor obişnuită. Nu-mi amintesc detalii semnificative, întâmplări deosebite. Simţeam că are încredere în munca mea şi asta mă încuraja.
II: Te rog să faci o descriere a procesului de elaborare a lucrării de diplomă.
DMG: Am elaborat o parte teoretică cu indici de evoluţie, funcţii de trend... conform cu teoria predată la curs şi cu bibliografia recomandată. Am format o bază de date folosind Anuarul Statistic, Buletine statistice, Revista economică şi încă o publicatie cu studii economice (?) pe care le consultam prioritar în biblioteci (Biblioteca ASE si BCU) dar am fost şi la INS care era undeva pe aproape de ASE. Atunci se numea,
parcă, Comisia Naţională pentru Statistică. Sper să nu greşesc, vă rog să mă corectaţi dacă e cazul. Am făcut câteva planşe de prezentare pentru partea teoretică, şi câteva pentru cea aplicativă, atunci nu aveam PowerPoint sau alte tehnici de prezentare. Şi îmi amintesc că mai aveam rezultatul la imprimantă al unui mic program în Fortran sau ASSIRIS (? nu mai ştiu ... cred că FORTRAN) pe care îl făcusem pentru calculele din lucrare. Am muncit cu drag şi cu sârguinţă.
II: Cum a fost la susținerea lucrării de diplomă? Îți mai aduci aminte detalii despre cum a decurs acel examen deosebit de important?
DMG: E singura mea amintire neplăcută din timpul facultăţii , după cea cu cutremurul din `77. Susţinerea, aşa cum s-a derulat, mi-a plăcut. Am primit atenţia cuvenită, am răspuns prompt la întrebări ... am primit nota 9. Nu m-a nemulţumit nota dar m-a nemulţumit atitudinea (afirmaţia) unui membru al comisiei şi lipsa ripostei domnului profesor îndrumător. Eh! ... a fost ceva particular, ceva de moment, nu avea mare importanţă nici atunci iar acum, nici atât. Dar, da, am fost un pic marcată, tristă pentru injusteţea momentului şi pentru că media mea generală de absolvire a facultăţi, cea care conta la repartiţie (şi doream medie bună ca să prind Sibiul) a rămas cu câteva sutimi sub 9 (a fost 8,91)
II: După susținerea cu succes a lucrării de diplomă ai fost absolventă de facultate, cu
diplomă. Care au fost visurile tale din acel moment?
DMG: Nu erau visuri foarte mari. Doream să obţin repartiţia la Sibiu. Năzuiam să lucrez în învăţământ sau undeva într-un centru de calcul.
II: În acele vremuri avea loc repartiția studenților. Povestește câteva aspecte, ca lumea să înțeleagă diferența dintre repartiția de atunci și plecarea directă a absolvenților pe piața muncii, din ziua de azi.
DMG: Da! Era cu adevărat un lucru bine făcut. Ni s-au comunicat dinainte posturile pe care urma să le ocupăm. Cred că au fost afişate la avizier sau au fost distribuite liste (??) sau şi una şi alta, nu mai ştiu exact. Mă întreb dacă pot înţelege cei de azi ce înseamnă să fie puse la dispoziţia absolvenţilor mai mult de 500 de locuri în economie conform cu specificul pregătirii noastre. Greu. Într-un amfiteatru, eram strigaţi în ordinea mediilor, treceam pe la catedră spuneam ce alegem, eram notaţi şi ni se completa "Dispoziţia de repartizare", aşa se numea atunci, o am încă în cufărul cu amintiri. Era eliberată sub egida "Comisiei Guvernamentale de Coordonare a Repartizării în Muncă a Absolvenţilor de Învăţământ Superior". O am, vreţi să v-o arăt?
Celor de azi le trebuie un considerabil efort de imaginaţie ca să înţeleagă asta.
Înainte de a fi strigat la rând, fiecare student ştia deja ce ţinteşte, avea "calculele făcute" (oraşul dorit, media, ...) Pentru cei mai mulţi (cred eu) criteriul principal de alegere era oraşul şi apoi intreprinderea sau instituţia în care vor ajunge. Îmi amintesc că foarte mulţi doreau Bucureştiul. Alţii doreau oraşele de baştină. Aşa a fost pentru mine. Am ales Sibiu, Fabrica 7Noiembrie (azi Mondex) . Îmi amintesc că imediat după ce eu am luat foaia de repartiţie cineva după mine, alesese, bucuros, Danubiana Bucureşti. Şi îmi mai amintesc, sprijinindu-mă şi pe amintirile unor colegi, că a fost ultimul an în care se dădeau repartiţii în oraşele mari. Aici iarăşi e greu de explicat celor de azi, dar mai ales e greu de înţeles pentru ei.
II: Cum a fost prima ta zi de muncă în calitate de absolventă a Facultății de Cibernetică?
DMG: M-am prezentat la secretariatul fabricii, a venit acolo şefa Serviciului Personal, aceasta "m-a luat de mână" şi m-a dus la şeful Oficiului de Calcul iar dânsul m-a prezentat colegilor de acolo (îmi amintesc că erau 5 sau 6, cu şef cu tot). Oficiul acesta de calcul era tânăr, funcţiona de prin 1977 (?). Tocmai schimbaseră un calculator adus din DDR (Cellatron???) cu un Felix FC 128 cu niste programe de evidenţă a producţiei comune pentru industia uşoară. Din secţiile de producţie ne aduceau documentele, două operatoare treceau datele pe benzi (am făcut şi eu asta, un timp), urmăream rezultatele pe imprimantă înainte de a le trimite la secţii. Uneori era nevoie de restructurarea bazei de date, alteori de modificări în program pentru schimbarea rezultatelor în forma cerută de şefii de secţii ... făceam asta cu şeful oficiului (era cam secretos). Nu mai ştiu în ce limbaj era programul. Ceva care semana cu ASSIRIS (???)... nu mai ştiu.
II: Te rog să detaliezi aspecte ale activității tale profesionale de dinainte de Revoluția din 1989.
DMG: După doi ani şi jumătate de stagiu la Fabrica 7 Noiembrie (actual: Mondex) am trecut prin transfer la Banca de Investiţii (actual:BRD). Să nu mă întrebaţi cum am obţinut transferul după doi ani şi jumătate când stagiul obligatoriu era de trei ani, că nu ştiu să vă răspund. Centrala Băncii implementase un sistem numit GECOBANC (gestiune şi contabilitate bancară). Aveam sarcina să mijlocesc între Centrul de Calcul Sibiu unde rulau programele, Banca de Investiţii şi Centrul de calcul al Centralei Băncii de Investiţii pentru diverse modificări, actualizări sau nereguli în exploatarea sistemului. Erorile ce le primeam în situaţiile zilnice le corectam a doua zi când duceam datele la Centru de Calcul. Când era
vorba de lună, trimestru sau an era durere, trebuia să stai până vedeai balanţa "curată". Uneori până la ora 10-11 noaptea. Împărţeam această greutate cu o altă colegă. Îmi amintesc că se lucra în MS DOS, pe un IBM PC, că obţineam balanţa (lunar, timestrtial anual) pentru contabilul şef şi directori. De asemenea primeam zilnic situaţia conturilor de investiţii ale clienţilor băncii pe care inspectorii contabili le distribuiau acestora cu explicaţiile corespunzătoare şi mai primeam o situaţie pentru inspectorii de credite, dar nu-mi amintesc ce cuprindea. Pe lângă aceste sarcini aveam şi muncă de contabilitate bancară. Am activat aici cinci ani. A fost o experienţă pe alocuri obositoare dar foarte, foarte bogată. Mă căsătorisem, născusem primul copil şi am ales să trec în învăţământ. În 1988 am trecut prin transfer la Liceul Economic, liceul în care studiasem eu. După un an am susţinut examenul de definitivat în învăţământ. Îmi amintesc că l-am avut în comisie pe domnul profesor Mircea Cosea. Am predat Statistica şi în completare Organizarea intreprinderilor industriale. Îmi amintesc cum mă străduiam să explic elevilor că mulţi dintre indicatorii din teoria statistică pe care îi calculam la ore "cu creionul pe hârtie" se pot obţine uşor cu programe (softuri) statistice. Le vorbeam (fără prea mult efect) de un "sumar de statistică" ce se poate obţine prin Excel În toamna anului 1991 sau poate în primăvara anului 1992, nu mai ştiu, mă înscrisesem la doctorat încurajată în intenţia mea de câţiva colegi profesori din cancelarie. Am fost admisă la doctorat la domnul profesor Gheorghe Boldur Lăţescu cu tema "Integrarea psiho-socio- profesională în grupurile de lucru. O abordare cibernetică." Mereu căutam interdisciplinaritatea. Nu-mi amintesc să mă fi stârnit cineva sau ceva spre asta. Poate tot determinarea astrală. Scorpion cu ascendent în Gemeni ( :) ) Despre interdisciplinaritate, foarte la modă azi, aş spune, din experienţă, că da, a devenit aproape necesară în cercetare, că cere efortul de a fi autodidact şi presupune să ai solide şi valide puncte de sprijin în acest sens. Dar interdisciplinaritatea este eficientă numai dacă se clădeste pe câteva arii temeinic studiate, bine aprofundate sau dacă se face în echipă cu specialişti pe domenii. Dacă nu, devine un balon de săpun, sau un castel de nisip .., o construcţie fragilă şi înşelătoare.
II: Te rog să detaliezi aspecte ale activității tale profesionale de după de Reviluția din
1989.
DMG: Revoluţia din 1989 m-a prins profesor la Liceul Economic unde am activat puţin, trei ani şi jumătate. Din februarie 1992 am trecut, prin transfer, la Unuversitatea Lucian Blaga din Sibiu (atunci se numea simplu Universitatea din Sibiu). Am urcat treptele universitare în paralel cu parcurgerea doctoratului. Doi ani asistent universitar, cinci ani lector, am obţinut titlul de doctor în anul 1997, patru ani conferenţiar, doisprezece ani profesor. V-am detaliat această succesiune nu pentru a vă face o probă de memorie ci pentru a întări ideea dvs din început : a fost o împlinire
profesională graduală, lină. Astăzi se întâmplă că unele persoane în trei ani îşi dau şi doctoratul şi tec rapid de la lector la profesor (iertaţi, am fost un pic răutăcioasă). Am predat Statistica, mi-a plăcut la catedră, mi-a plăcut să folosesc şi să pretind studenţilor să folosească softuri statistice la curs şi seminar (SPSS, Eviews, Excel) mi-a plăcut munca cu studenţii, mi-a plăcut actul pedagogic (prin folosirea metodelor moderne de predare), mi-a plăcut activitatea de documentare, de cercetare, de elaborare a unui conţinut ştiinţific, de publicare, de colaborare cu colegi de la universităţi din ţară şi dinafară, mi-au plăcut participările la întruniri şi conferinţe.
Mi-a plăcut totul ... mai puţin a avea o funcţie.
II: Dacă faci o retrospectivă, cum ți-au folosit cei patru ani de facultate?
DMG: Păi, dacă mi-a plăcut facultatea pe care am urmat-o (sau, altfel spus, dacă am urmat facultatea care mi-a plăcut), tot ce am asimilat mi-a dat conţinut şi m-a clădit, în concordanţă cu năzuinţele mele, în acord cu structura omului care sunt. Este o pildă în Pateric care arată, din perspectivă mistică, e adevărat, cum tot ce trăim în
viaţă, dorit sau mai puţin dorit, plăcut sau sau mai puţin plăcut, ne dăltuieşte, ne îmbogăţeşte, ne împlineşte. Eu cred asta cu tărie! Cred că cei patru ani de facultate m-au pregătit, m-au dăltuit pentru profesie şi nu numai.
Nu numai diploma obţinută după patru ani de facultate ne-a fost de folos, aşa ca un deschizător de drum către un loc de muncă bun. Nu numai conoştinţele dobândite (şi folosite diferit de către fiecare dintre noi în funcţie de locul în care ne-am aşezat în spaţiul economic), ne-au fost de folos dar cei patru ani de facultate ne-au pregătit şi pentru viaţa curentă. Cred asta!
Viaţa de student, bibliotecile, căminul, activităţile diverse, ... schemele logice, programarea, optimizări, drum critic, ... toate acestea ne-au dat nu numai fond pentru viaţa profesională dar au algoritmizat gândirea şi comportamentul şi pentru viaţa de zi cu zi. Au dăltuit tiptil în felul nostru de a gândi şi de a fi .... Eu am această convingere.
II: Care au fost disciplinele care te-au ajutat în evoluția ta profesională?
DMG: Toate la un loc. Şi nu cârteam "la ce-mi trebuie materia asta? sau "ce rost mai are materia cutare?" Indiferent care era materia de studiat, aceasta dăltuia ceva în capul nostru, mişca şi restructura în mod dinamic mintea. Nu trebuia să fie în grija mea să consider o materie folositoare şi alta nu. Asta o făceau cei care construiau programele de învăţământ şi eu cred că această construcţie era armonizată cu atenţie de către cei care aveau menirea, rostul de-a o face. Grija mea era să asimilez cunoştinţe. Repet : a nu se confunda cu docilitatea.
II: Pe vremea mea, am avut profesori cărora le-am mulțumit pentru ce m-au învățat, căci am folosit la muncă noțiunile aflate de la ei. La tine cum a fost?
DMG: Da, am adus mulţumiri domnilor profesori ori de câte ori am avut ocazia .
II: Despre viața personală ce poți să ne spui?
DMG: V-am spus, obositor de multe, despre viaţa profesională că n-a fost spectaculoasă, că a fost cu muncă continuă şi constantă şi în învăţare şi în profesare, că a fost muncă făcută cu plăcere şi pasiune, n-a fost o lucrare plătită, un job - în accepţiunea curentă. Viaţa personală a fost cam la fel, s-a împletit lin, luminos şi liniştit cu cea profesională şi cu cea de familie. Când o componentă din cele trei primea o turbulenţă, celelalte două o moderau. Singurele greutăţi, cu adevărat greutăţi, pe care le-am trăit cu maximă durere au fost pierderea bunicilor, şi, mai de curănd, piederea soţului. Nu m-au dărâmat pentru că am avut credinţa în Dumnezeu, credinţa în care am fost crescută, şi în contrabalans am avut reazem din partea copiilor mei şi din partea multor altor fiinţe de bun conţinut din proximitate.
II: Fiecare om are cel puțin un hobby. Tu ce hobby ai?
DMG: Instant, zic: excursia, fotografia, muzica (nu sunt melomană). Dar îdeletnicirile acestea plăcute numite, acum, hobby, variază în timp. Unele durează a la
long (devin pasiuni), unele se sting, altele devin latente, altele se reactivează... cam aşa se întâmplă. Hobbyul fiecărui copil, şi al meu până pe la 15 ani, era joaca. Aţi jucat vreodată "şindăr"? ... dar "paradis"? ... dar "moară"? ... Apoi a venit o perioadă cu bucuria de a face drumeţii şi călătorii. Wow, ce frumos era!
În pandemie hobby a fost croşetatul şi muzica clasică ( e adevărat, ascultam muzica "la conservă" nu în sala de concert).
Mi-a plăcut, o vreme, să organizez serate şi să particip la seri culturale, ... mă hrăneau. Iar acum, în această etapă de viaţă, s-a reactivat bucuria pentru excursii, bucuria pentru fotografie, plăcerea pentru muzică ... chiar şi plăcerea de a asculta liniştea casei
II: Ce motto de viață ai și cum l-ai urmărit în timp?
DMG: "Dacă vrei să împlineşti ceva, sincer şi curat şi Dumnezeu vrea"
"Stăduieşte-te să îmbătrâneşti frumos!" La început au fost lozinci propri, dar foarte repede au devenit coordonate de viaţă.
II: De la o anumită vârstă aven tentația să spunem că tinerii din ziua de azi; nu mai sunt ca tinerii de pe vremea noastră. Ce diferențe ai identificat, dacă te-ai gândit la acest subiect?
DMG: Păi, tinerii nu mai sunt ca pe vremea noastră pentru că nici vremea aceasta nu mai este cum era vremea noastră. "Lumea este aşa cum este - Şi ca lumea suntem noi" Lucrând în învăţământul universitar, da, am observat foarte bine şi îndelung acest lucru. Primele generaţi cu care am lucrat mai aveau suflul şi determinarea asemănătoare generaţiilor noastre. Apoi, libertatea greşit înţeleasă şi de către tineri şi de către familii şi de către instituţii, a început să altereze construcţia umană şi pe cea instituţională succesiv şi concomitent.
Ce diferenţe am identificat? Multe!
* apetitul pentru învăţare de dragul cunoaşterii şi nu al câştigului imediat, nu mai este ca pe vremea noastră.
* respectul pentru instituţia şcoală, pentru valoare, interesul pentru cultura generală, pentru erudiţie, nu mai este acelaşi, nici la tineri dar nici la adulţi .
* mult prea multă diluţie, superficialitate , lipsă de profunzime, lipsă de temeinicie, lipsă de conţinut ... şi în cunoaştere şi în trăire.
Nu generalizez, mai sunt oaze de unde vine speranţa.
II: Pe când erai elevă și studență se punea accent pe memorare, așa cum se face acum,
pentru a se reuși departajarea între candidații la examene cu precizie foarte mare, la
examenele care au subiecte unice?
DMG: La unele materii, da, se impunea memorare brută , Istorie, Doctrine, Filozofie ... deşi şi aici te ajuta un pic logica (logica psiho-socială) în memorare. Nu pot spune acelaţi lucru despre Matematici superioare sau Probabilităţi sau Cercetări
operaţionale ... Susţin memorarea!!! Susţin memorarea unui conţinut valoros, in şcoala generală şi liceu !!! Am argumente multe şi bine întemeiate dar e mult de discutat aici.
II: Cât era memorare și Cât raționamente, logică și judecată la cursuri, la seminarii, la
examene, pe vremea studenției tale?
DMG: Un răspuns instant : 3/4 logică şi judecată ... 1/4 memorare.
II: Ai regretat că pe vremea studenției tale nu ai avut posibilitatea să ai job, așa cum au studenții din ziua de azi/
DMG: Nuuuuu!!! Pe studenţii mei şi pe tinerii din imediata mea apropiere i-am îndemmat să se bucure de studenţie în toate formele, să se îmbogăţească în cunoaştere, sufleteşte, spiritual, cultural ... cât pot de mult. Studenţia să le fie studenţie! Numai că, în paralel cu mine, societatea, firmele şi instituţiile, spun altceva decât spun eu. Da, ştiu, sunt anacronică.
II: Dacă ar fi s-o iei de la început, cum ai proceda acum?
DMG: Dacă aş porni de la început, categoric aş face aceleaşi alegeri!!
Vedeţi, e punctul în care pot să trec în altă zonă de abordare. Mi se spune adesea, peiorativ, că sunt o mistică. Nu comentez. Dar din tot ce v-am relatat răspunzând la întrebările Dumneavoastră, se ivesc nişte semne de întrebare: cum de l-am întâlnit pe profesorul care mi-a deschis ochii spre frumuseţea Matematicii? ... cum de s-au făcut suplimentări de locuri în 1976 (la Cibernetică) ca să fiu admisă în acea frumoasă generaţie CIB 80 ... cum de l-am întâlnit pe profesorul care mi-a spus "vino în universitate avem nevoie de ..." ... cum de? ... cum de? ... Am reţinut, din lecturi răzleţe, din Tagore (poeziile sale sunt uşor mistice) că în lume se manifestă fundamental providenţa divină "desăvârşire necurmată-i pretutindeni". Şi undeva spune (spun cu cuvintele mele): apa unui rîu curge, mai lin sau mai zgomotos, mai limpede sau mai tulbure, dar îşi urmează albia.
Aşa că la întrebarea dvs Dacă ar fi s-o iei de la început, cum ai proceda acum? v-aş
răspunde:
Mi-aş urma drumul , mi-aş urma albia ... desigur cu efort şi stădanie.
II: Cum a fost la întâlnirea de 45 de ani de la terminarea facultății?
DMG: Pentru mine, a fost prilej de bucurie, ca şi întâlnirile anterioare, prilej de frumoase aduceri aminte dar şi de adâncă cugetare. E vorba, totuşi, de 45 de ani trecuţi şi de o vârstă care cere adâncă cugetare, nu? Ce am împlinit în acest răstimp? ... şi ce am împletit în această triadă: viaţă profesională, viaţă de familie, viaţă personală? Am dat profesiei cât ar fi trebuit să dau sau cât aş fi putut să dau? ... dar familiei? ... dar propriei mele vieţi? Ok! mă întorc la ideea că întâlnirea de 45 de ani a fost o bulboană de dor şi bucurie.
II: Eu am concluzionat că promoția 1980 a Facultății de Cibernetăcă este cel mai bun
produs al acestei facultăți.
DMG: Asta Dumneavoastră puteţi să o spuneţi, pentru că aţi instruit şi educat foarte multe generaţii ale acestei facultăţi şi puteţi face o comparaţie, un clasament. Eu pot spune numai, în mod subiectiv, că am perceput-o şi o percep ca pe o generaţie aparte "generaţia mea" pe care o iubesc, o apreciez şi o respect şi-i mulţumesc divinităţii că m-a aşezat aici. Am spus-o în mai multe ocazii, pe reţelele mele de comunicare, şi nu numai "este o generaţie cu fiinţe pline de demnitate, cu minţi sclipitoare, cu chipuri luminoase, cu suflete nobile şi generoase, cu spirit armonios, o generaţie cu nume mari şi rezonante şi nu puţine, care propulsează şi responsabilizează deopotrivă. Este Generaţia CIB`80 "
II: Dacă ești de acord cu mine, ai o explicație?
DMG: Cred că aşa s-au aliniat astrele, aşa a aruncat Dumnezeu zarurile ... a tunat şi ne-a adunat.
II: Ce calități ale studenților au contribuit la acest rezultat?
DMG: Am spus mai înainte: o frumoasă şi demnă conduită cu care venea fiecare din familie şi din şcoală, demnitatea, preocuparea, inteligenţa, perseverenţa, nobleţea, generozitatea ... şi toate acestea pe fondul unei societăţi care încă aprecia calitatea, o respecta şi o promova, mai mult decât acum. Azi nu ştiu dacă ar mai funcţiona.
II: Viața nu este nici ușoară, nici grea, ci cum și-o face omul. Ce sfat dai tinerilor absolvenți de facultate din ziua de azi?
DMG: Să muncească cu suflet, cu pasiune şi cu dăruire şi nu numai pentru rezultate pecuniare. Să fie atenţi la semnalele pe care le dă viaţa, aşa cum sunt atenti în trafic atunci când şofează. Şi la bine şi la greu, să-i mulţumeşti lui Dumnezeu!
II: Promoția voastră de absolvenți este extrem de perseverentă în a organiza revederi la 5 ani. Ce schimbări ai observat la ultima întâlnire din 28 septembrie 2025 din Aula Magna?
DMG: Da, promoţia noastră a fost şi este extrem de perseverentă în a organiza revederi pentru că a am avut câţiva colegi, un nucleu constant ( e vorba de Ion Smeureanu, Ioan Roxin, Gheorghe Mocanu şi Gabi Zoicaş şi pe lângă ei, în fiecare an şi alţii) care s-au implicat cu dăruire, cu efort, cu pricepere şi entuziasm şi cărora le datorăm gratitudine şi respect. M-a impresionat puternic, în anul acesta, prezenţa domnilor profesori pentru că nu e deloc puţin lucru ca după ce ne-au instruit şi ne-au învăţat, la 45 de ani distanţă să ne fie alături la bucuria revederii.
Ce schimbări am observat? Am îmbătrânit cu toţii, unii într-un fel, alţii în alt fel, după cum ne-a scrijelit viaţa în suflete şi şi pe chipuri, dar am îmbătrânit frumos pentru că de acum încolo frumuseţea ne-o dă înţelepciunea. La astfel de întâlniri noi ne vedem tot cu ochii tinerilor care am fost.
II: Să încheiem într-o notă optimistă. Te-ai gândit unde faci Revelionul?
DMG: Dacă e vorba de încheiere vreau să spun ceva: sper ca toate amintirileacestea, scuturate de praf şi aşternute aici, să schiţeze o imagine veridică a timpului şi drumului parcurs. Da, sunt prea multe semne de întrebare şi prea multe "cred că", "parcă" , "nu-mi amintesc", "sper să nu greşesc", "probabil" ... dar chiar şi aşa, sper să se fi confirmat ipoteza formulată de Dumneavoastră la începutul chestionarului. Dacă nu am reuşit, regret.
...
Unde fac revelionul?
La Sibiu, sigur! ... dar e prea devreme să am detalii.
Am mulțumit Doinei Maria GALEA pentru că a răspuns întrebărilor mele. În viitor voi căuta să mai stăm de vorbă, căci aș vrea să abordăm și unele aspecte legate de activitatea sa publicistică, pentru că este interesant ca tinerii să afle cum se scrie un articol, cum se scrie o carte și mai ales ce înseamnă a lucra într-o echipă la elaborarea de lucrări destinate publicării.
(13 decembrie 2025)
